James Harkin, un colaborator al Financial Times şi The Guardian, este unul dintre puţinii jurnalişti, care nu sunt de origine siriană, care a reuşit să pătrundă în Homs, iar acolo, în mijlocul sângeroasei represiuni civile, a reuşit să se împrietenească cu un băiat arab de 18 ani care visează la o Sirie liberă, scrie The Daily Beast.
Jurnalistul povesteşte întâlnirea cu Mohammed, băiatul în vârstă de 18 ani, care are părul negru şi creţ şi seamănă mai degrabă cu un membru al unei formaţii retro. Băiatul l-a întrebat speriat de ce vrea să meragă la Homs, care în ultima vreme, nu mai este un loc sigur, şi a devenit, după spusele sale „epicentrul unei represiuni violente împotriva regimului lui Bashar al-Assad”.
James nu vrea să îi spună că este jurnalist, aşa că îi spune că vrea să facă un tur prin Homs. Jurnaliştii au, de regulă, interdicţie de a intra în Siria şi cu siguranţă nu au dreptul să se plimbe nesupravegheaţi. Şi, mai presus de toate, povesteşte James, nu au voie să ia autobuzul către Homs, care nu vrea să îl implice pe tânărul Mohammed în nici o situaţie complicată. „Turişti la Homs? Nu e nici unul!”, spune Mohammed în timp ce îl priveşte cu suspiciune pe James întrebându-se probabil, ce fel de turist se gândeşte să ia autobuzul către Homs.
Cei doi bărbaţi rămân totuşi în autobuzul care merge spre oraşul care, în ultimele săptămâni trăieşte sub teroare. În următoarele două ore vorbesc şi poate pentru că James este străin, Mohammed pare mai volubil. Este student la inginerie în Homs, dar de când au început demonstraţiile antiguvernamentale nu a mai putut merge la şcoală. Homs, oraşul în care trăieşte este locuit de puţin peste un milion de persoane şi se află chiar în centrul Siriei. Este locul unde sirienii fug de aglomeraţia din Damasc şi se relaxează în cafenele şi restaurante pentru a se uita la fotbal.
Toată această realitate a fost întoarsă cu susul în jos din martie, când locuitorii din Homs s-au ridicat împotriva măsurilor care au dus la inegalitate economică şi au cerut mai multă libertate politică, iar drept răspuns, forţele armate au replicat cu arme şi represiune, oraşul fiind sub asediu de atunci. Mare parte din oraş este sub control militar, potrivit spuselor lui Mohammed: „Nimeni nu poate să iasă afară. Toată lumea stă acasă”.
„Sunt tancuri pe străzile din jurul casei mele. Nu prea poţi să mergi prin împrejurimi; e periculos. Tatăl meu este directorul unei şcoli, dar nici chiar el nu a mai putut să meargă acolo. Toată lumea cunoaşte pe cineva care a murit sau a fost rănit în această zonă. Chiar ieri, sora mea a văzut un cadavru pe stradă şi plânge neîncetat de atunci”, povesteşte Mohammed.
James îl întreabă dacă este vorba de cartierul Baba Amr despre care au apărut clipuri neverificate pe YouTube cu clădiri bombardate şi cadavre. Mohammed nu înţelege exact întrebarea jurnalistului, dar îi spune: „Nu sunt numai acolo. Sunt peste tot. Vei vedea”.
Pe drum, Mohammed îi povesteşte că şi-ar dori să vadă Londra, locul de unde vine jurmalistul, dar şi Qatar sau alte colţuri ale lumii, însă „este foarte greu pentru sirieni să obţină vize, chiar şi în statele arabe”. Întrebat dacă crede că situaţia va reveni la normal, tânărul sirian este de părere că într-un an, doi, ar fi posibil. Îşi doreşte un loc de muncă şi o viaţă mai bună, dar cel mai mult îi place Siria. „Sunt foarte trist pentru ceea ce i se întâmplă ţării mele”, îi mărturiseşte jurnalistului.
În timpul discuţiei, pe geam se văd vehicule militare mergând în aceeaşi direcţie ca şi ei Homs. Un convoi de aproape 50 de camioane. Mohammed îl întreabă din priviri pe James dacă nu a avut dreptate şi nu ar fi fost mai bine să nu se urce niciodată în acel autobuz.
Într-adevăr, o dată ajuns în Homs, jurnalistul a putut vorbi cu proprietarului unei patiserii care i-a spus, după ce s-a asigurat că nu îl ascultă nimeni, că, după părerea sa, aproximativ 5.000 de persoane au fost deja ucise în ultimele şase luni. Unii dintre locuitorii din Homs s-au dotat chiar cu arme fie pntru a se apăra pe ei, pe familiile lor şi comunitatea din care fac parte de acţiunile Poliţiei şi Armatei fie pentru a merge direct la atac.
În case, fiecare stă şi aşteaptă. Multe case din oraş nu mai sunt conectate la apă caldă, electricitate sau gaz, chiar şi centrul oraşului unde a stat, jurnalistul povesteşte că nu exista apă caldă. După ore de stat în casă, dimineaţa toată lumea ar dori să ia o gură de aer proaspăt, însă sentimentul că toată lumea urmăreşte şi este urmărită este deosebit de intens. Jurnalistul mărturiseşte că „atunci când mă aventurez în afara hotelului, deşi toată lumea mă avertizează în acest sens, mă simt ca şi cum toţi sirienii se uită la mine”.
După ce s-a cazat la hotel, cei doi au făcut schimb de numere de telefon, însă, în ziua următoare, de teamă că autorităţile l-ar putea chestiona despre persoanele cu care a vorbit cât a stat în Homs, James a şters numărul lui din telefon. „Numai câtva timp mai târziu mi-am dat seama cât de mare ajutor mi-a fost. Hotelul la care m-a ajutat să mă cazez, discret, în centrul oraşului, oferea acoperirea perfectă pentru un jurnalist“, mărturiseşte James.
Unul din sfaturile pe care le-a primit acolo a fost să nu meargă niciodată neînsoţit cu taxiul fiindcă în cazul în care taximetristul este de partea autorităţilor, atunci îl va duce direct la secţia de poliţie. De altfel, la numai două zile după ce a părăsit Homs, un cameraman sirian a fost găsit mort, cu ochii scoşi, pe strada principală din oraş, potrivit unui comitet de protecţia jurnaliştilor, aflat la New York.
