21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăȘtirile zileiAtenţionare meteo de ploi şi vijelii pentru nordul, vestul şi centrul ţării

Atenţionare meteo de ploi şi vijelii pentru nordul, vestul şi centrul ţării

O atenţionare cod galben de ploi torenţiale şi vijelii va fi în vigoare luni, în intervalul 14.00-22.00. Sunt vizate judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Harghita, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov şi Covasna. Parţial, vor fi afectate judeţele Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.

Conform meteorologilor, se vor înregistra averse torenţiale, intensificări ale vântului, cu rafale în general de 55 – 70 de kilometri la oră, iar temporar 80 – 90 de kilometri la oră, vijelii, frecvente descărcări electrice şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi izolat 50-60 l/mp.
 
În acelaşi timp, disconfortul termic se va menţine ridicat în după-amiaza zilei de luni, în special în regiunile sudice şi sud-estice, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime se vor situa între 33 şi 36 de grade.
O altă atenţionare cod galben va fi în vigoare de luni de la ora 22.00 până marţi, la ora 8.00 şi vizează judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Bihor. În acest interval vor fi fi averse torenţiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi descărcări electrice. Cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi izolat 40-50 l/mp.

Meteorologii informează, totodată, că marţi, miercuri şi joi, disconfortul termic va fi ridicat, iar local în regiunile vestice, sudice şi sud-estice indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 32 şi 34 de grade în toate zonele de câmpie şi podiş, iar îndeosebi în Oltenia şi Muntenia se vor atinge valori de 35-36 de grade.

Cele mai citite

VIDEO. Manchester City, noua și vechea campioană a Angliei. Trupa lui Guardiola câștigă titlul în Premier League

Manchester City a făcut istorie în fotbalul englez, câștigând pentru al patrulea an consecutiv titlul de campioană a Angliei. Această performanță este una de...

Max Verstappen obține a 59-a victorie din cariera sa în Campionatului Mondial de Formula 1

Pilotul olandez Max Verstappen, reprezentând echipa Red Bull, a câștigat Marele Premiu al regiunii Emilia Romagna, desfășurat duminică la Imola, Italia. Aceasta reprezintă a...

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă