14.4 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăȘtirile zileiDGA: Medicii de la Piatra Neamţ, acuzaţi de luare de mită în...

DGA: Medicii de la Piatra Neamţ, acuzaţi de luare de mită în formă continuată

”Marţi, lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciile Judeţene Anticorupţie Neamţ, Iaşi, Suceava şi Vaslui, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunal Neamţ, au efectuat şapte percheziţii, dintre care două la sediul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ şi au pus în executare cinci mandate de aducere faţă de tot atâtea persoane suspectate de săvârşirea unor fapte de corupţie. Activităţile au fost derulate într-un dosar penal constituit ca urmare a sesizării din oficiu a lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Neamţ, ce vizează fapte de corupţie săvârşite de medici din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ – Secţia Ortopedie şi Traumatologie, în legătură cu îndeplinirea actului medical”, au transmis, miercuri dimineaţă, reprezentanţii DGA.

Potrivit acestora, în urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate înscrisuri relevante pentru cauză, precum şi importante sume de bani.

”Faţă de cinci medici din cadrul acestei secţii, procurorul de caz a luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată. În cauză se efectuează cercetări şi faţă de alte persoane”, au mai transmis oficialii DGA.

Managerul Spitalului Judeţean Piatra Neamţ, Codruţ Munteanu, a anunţat că s-a întrunit Comitetul Director pentru a analiza situaţia Secţiei Ortopedie, care este plină de pacienţi şi trebuie asigurată continuitatea.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 790: Blinken, vizită surpriză la Kiev

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a sosit în această dimineaţă la Kiev pentru o vizită surpriză care ar trebui să-i liniştească pe ucraineni cu...

Prețul la detergenți a crescut cu 25%. Ciolacu: ,,Urmează o anchetă de la Consiliul Concurenței”

Deși rata inflației a scăzut în luna aprilie sub 6%, suntem în continuare în topul țărilor Uniunii Europene cu cele mai mari scumpiri. Anumite...

Ședință solemnă în Parlament, cu ocazia Zilei prieteniei româno-israeliene

Camera Deputaţilor şi Senatul se vor întruni astăzi, de la ora 10:00, în şedinţă solemnă comună consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România...
Ultima oră
Pe aceeași temă