21 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiModificare la sesizările de neconstituţionalitate, depusă în regim de urgenţă

Modificare la sesizările de neconstituţionalitate, depusă în regim de urgenţă

Astfel, la articolul 27 din Legea nr. 47/1992 proiectul legislativ depus la Camera Deputaţilor prevede completarea cu un nou alineat. „(1) Sesizarea Curţii Constituţionale asupra hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului se formulează în maximum 15 zile de la publicarea acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I”, potrivit proiectului de lege. Iordache motivează iniţiativa prin necesitatea protejării raporturilor juridice născute după adoptarea actelor Parlamentului şi pentru „respectarea stabilităţii legislative”. 

Deputatul PSD invocă o decizie a Curţii din anul 2018 care arată că posibilitatea depunerii nelimitate de obiecţii pe motive identice sau diferite, până la promulgarea de către Preşedintele României a unui act normativ, duce la blocarea indirectă a aplicării acestuia. „Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, aşa cum reiese şi din Decizia Curţii Constituţionale nr. 67/2018 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, «instituirea prin lege a unor termene nu are ca scop decât disciplinarea raporturilor juridice născute între părţi şi preîntâmpinarea unei conduite abuzive, şicanatorii, a titularilor dreptului pentru care se instituie obligaţia respectării acestor termene. Prin urmare, odată reglementate termenele procedurale şi substanţiale care vizează raporturile constituţionale dintre autorităţile publice, termene care au ca finalitate stabilirea unei rigori în derularea procedurii legislative, respectarea acestora se impune cu forţă egală tuturor subiectelor de drept care sunt obligate deopotrivă să se încadreze în prescripţia legală dacă apreciază că sunt temeiuri pentru sesizarea Curţii Constituţionale»”, explică social-democratul în expunerea de motive a iniţiativei.

Mediafax aminteşte că proiectul de lege a fost înregistrat la Camera Deputaţilor, pe 13 martie, în procedură de urgenţă, prim for sesizat, Senatul fiind decizional.

Cele mai citite

Burduja își face campanie pe motocicletă. “Este adevăratul candidat al dreptei”, susține Ciucă

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, apare în câteva fotografii în postură de motociclist, aceste imagini fiind postate chiar...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat devine Memorial dedicat victimelor comunismului. Proiectul fusese lansat acum 11 ani

În incinta fostei închisori de la Râmnicu Sărat vor fi construite, până în anul 2026, Memorialul „Închisoarea Tăcerii” și Centrul Educațional privind Comunismul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă