29.2 C
București
joi, 26 septembrie 2024
AcasăMediu124 de entități din întreaga lume cer Ameco să renunțe la procesul...

124 de entități din întreaga lume cer Ameco să renunțe la procesul împotriva ONG-ului român Agent Green

124 ONG-uri, entități științifice, oameni de știință independenți, cercetători, profesori ai unor universități de renume, botaniști, apărători ai mediului și consultanți de mediu din întreaga lume s-au mobilizat extraordinar în doar 48 de ore și au semnat o scrisoare deschisă, pentru a îndemna producătorul de peleți Ameco să renunțe la procesul împotriva ONG-ului Agent Green.

Agent Green a trimis o notificare scrisă către conducerea Ameco solicitându-le să renunțe la acuzațiile absurde și la procesul juridic intentat organizației, care are următorul termen pe 20 Iunie la Tribunalul București, anunță organizația nonguvernamentală, într-un comunicat de presă remis cotidianului national ROMÂNIA LIBERĂ.

ONG-ul românesc nu este singur în această luptă nedreaptă, ci este susținut de 124 entități din toată lumea, semnatari ai scrisorii deschise.

În noiembrie 2023, Ameco Renewable Energy SRL, o companie de biomasă fondată în 2006 în România cu capital majoritar elevețian, a dat Agent Green în judecată. Compania pretinde pierderi financiare considerabile după apariția articolului din publicația New York Times – „Europe is Sacrificing its Ancient Forests for Energy” (Europa își sacrifică pădurile seculare pentru producerea de energie). Sucursala românească a companiei de biomasă cu sediul în județul Harghita învinovățește Agent Green pentru articolul New York Times și solicită acesteia compensații financiare uriașe: câteva milioane de euro pentru pierderile economice înregistrate și suplimentar 200.000 de euro pentru daunele morale cauzate de articol. De asemenea, insinuează că Agent Green este cea responsabilă cu ștergerea articolului de pe internet, precum și a tuturor celorlalte articole care au preluat informația inițială și că New York Times să își ceară scuze 3 zile la rând. În urma publicării acestui articol, Ameco pretinde că unii dintre clienții săi și-au anulat contractele de colaborare.

„Capacitatea societății civile de a opera liber, fără cenzură este esențială pentru o democrație funcțională, a declarat Alexander von Bismarck, Executive Director la Environmental Investigation Agency US. Procesul SLAPP al Ameco nu este doar un atac la adresa Agent Green, este o încercare de a reduce la tăcere publicul roman și de a-l împiedica să determine cum ar trebui guvernate pădurile țării lor”.

Nu numai că presiunea asupra resurselor noastre naturale este în creștere, ci și presiunea asupra celor care luptă pentru a le proteja. Faptul că peste 124 de organizații și oameni de știință cunoscuți din întreaga lume au semnat scrisoarea deschisă către Ameco demonstrează marea solidaritate dintre ele și dorința de a face față acțiunii SLAPP precum cea intentată de Ameco.

Gabriel Schwaderer, Executive Director la Euronatur.

Suntem recunoscători pentru solidaritatea oferită la nivel național și internațional din partea mai multor entități științifice prestigioase din toata lumea, toți uniți într-un singur glas pentru pădurile din România.  Acest volum impresionant de semnături ar trebui sa însemne ceva pentru Ameco care nu numai că amenință păduri unice în Europa, dar și existența Agent Green, un ONG care este în primul rând o voce legitimă a naturii rănite și a milioane de români.

Gabriel Păun, președintele Agent Green

Agent Green și ONG-urile semnatare consideră că Ameco a declanșat acuzații civile criticilor lui prin deschiderea unui proces clasic de SLAPP (strategic lawsuit against public participation – proces strategic împotriva participării publice). Ei consideră că acest proces este unul abuziv deschis cu scopul de a reduce la tăcere, a închide, a intimida și a descuraja actul de participare publică. 

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Se vor monta camere de luat de vederi în Defileul Jiului, pentru a stopa aruncarea deșeurilor

Autoritățile din județul Gorj au decis să instaleze camere de supraveghere în Parcul Național „Defileul Jiului” pentru a combate problema abandonării deșeurilor. Această inițiativă...

Interzicerea motoarelor cu combustie internă din 2035 ar putea provoca o criză gravă în industria auto europeană

Ministrul italian al industriei avertizează asupra riscurilor interzicerii motoarelor cu combustie internă din 2035, cerând revizuirea planurilor din cadrul "Green Deal", relatează Financial Times. Adolfo...

Probleme pentru Elena Lasconi. Managerul de campanie și-a dat demisia

Elena Lasconi, candidata USR la președinția României, se confruntă cu o schimbare semnificativă în echipa sa de campanie. Managerul său, Lucian Stanciu Viziteu, și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă