20 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăPoliticăNATO oferă garanția unor societăți democratice, în pace și siguranță, subliniază președintele...

NATO oferă garanția unor societăți democratice, în pace și siguranță, subliniază președintele Iohannis

Alianța Nord-Atlantică “oferă fiecăruia dintre cei 32 de Aliați, deopotrivă, garanția unor societăți democratice, în pace și siguranță”, declară președintele României, Klaus Iohannis.

Șeful statului român subliniază această idee într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei NATO în România. Conform legii, Ziua NATO se sărbătorește în România în prima duminică a lunii aprilie – adică, în anul 2024, la 7 aprilie.

“În ultimii 10 ani, postura NATO de descurajare și apărare a fost întărită semnificativ, în special pe Flancul Estic, iar acest proces va continua, având la bază prevederile Conceptului Strategic al NATO adoptat la Madrid în 2022, care consacră descurajarea și apărarea ca primă sarcină fundamentală a Alianței Nord-Atlantice.

Articolul 5 al Tratatului de la Washington este astăzi mai relevant ca oricând, iar angajamentul față de apărarea colectivă ne oferă fiecăruia dintre cei 32 de Aliați, deopotrivă, garanția unor societăți democratice, în pace și siguranță. În aceeași măsură, rămânem ferm angajați, ca Aliați, să ne consolidăm propriile capacități de apărare și să contribuim echitabil la partajarea responsabilităților la nivelul NATO”, a transmis președintele României.

După cum a anunțat oficial, Klaus Iohannis este candidat la funcția de secretar general al NATO. Singurul său contracandidat este, deocamdată, Mark Rutte, premierul Olandei.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Securicii au pus frișcă sintetică pe blatul electoral

Campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare e plină de ciudățenii. Pe lângă faptul că nu ni se spune nimic despre viziunea României privind...

Achiziția avioanelor F-35 ar crea locuri de muncă și ar accelera dezvoltarea tehnologică pe 50 de ani

Achiziția avioanelor militare F-35 ar crea locuri de muncă și ar accelera dezvoltarea tehnologică a României pentru următorii 50 de ani, afirmă un comunicat...

Poliția ungară l-a arestat pe căpitanul unei nave implicată într-o coliziune pe Dunăre

Poliţia ungară a anunţat luni că l-a arestat pe căpitanul unei nave de croazieră sub pavilion elveţian implicată într-o coliziune pe Dunăre cu o...
Ultima oră
Pe aceeași temă