14.4 C
București
miercuri, 15 mai 2024

Breviar

PD cere Guvernului transparenta

La initiativa senatorului PD Marius Marinescu, Comisia pentru cercetarea abuzurilor din Camera Superioara va adresa, zilele urmatoare, o solicitare Executivului pentru intocmirea unei liste cu hotararile de guvern prin care s-au acordat, in perioada 2004-2005, ajutoare de stat societatilor comerciale. Membrii comisiei senatoriale si-au justificat cererea prin dorinta de a verifica in ce masura au fost respectate prevederile legale. “Si in pro-gramul de guvernare scrie transparenta totala in gestionarea banului public si asta vrem sa vedem si noi”, ne-a declarat parlamentarul democrat.

Legile privind securitatea nationala nu sunt legi

Pachetul legislativ privind noul concept de securitate nationala, initiat de CSAT, a ajuns pe masa senatorilor. Membrii comisiei de aparare au avut o prima runda de discutii generale cu consilierul prezidential pe probleme de securitate nationala Sergiu Medar.
Presedintele comisiei, pesedistul George Maior, a punctat cateva din concluziile intalnirii, subliniind problemele pe care pachetul legislativ ar trebui sa le rezolve: “ideea fundamentala a respectarii drepturilor omului”, “controlul civil si politic al Comunitatii de Informatii”, “demilitarizarea serviciilor secrete”, “necesitatea transparentei si controlul Parlamentar asupra problemelor de securitate”. Dupa lecturarea documentelor, senatorii au tras concluzia ca acestea nu pot fi considerate “proiecte de lege” desi doua dintre ele sunt prezentate cu aceasta titulatura.
In alta ordine de idei, parlamentarii vor putea face amendamente la pachetul legislativ pe care le vor dezbate apoi cu reprezentantii CSAT. Imediat ce “materialele CSAT” vor imbraca forma unor proiecte de lege, vor fi supuse unei dezbateri publice la care va participa inclusiv societatea civila. Pana atunci, dat fiind faptul ca CSAT nu are atributii de legiferare, “paternitatea” pachetului legislativ va trebui asumata fie de Guvern, fie de vreun partid parlamentar.

Neintelegerile invocate de PNL, speculate de PSD

Vicepresedintele Comisiei SRI, deputatul PSD Ion Stan, a criticat vehement cele doua ordonante emise de Guvern pentru prelungirea mandatului CNSAS si pentru modificarea legii accesului la propriul dosar, acuzandu-l pe premierul Tariceanu ca prin aceste acte normative incearca sa obtina din arhivele fostei Securitati documente pe care sa le foloseasca… impotriva presedintelui Basescu. “Domnul prim-ministru are in aceasta dosariada interese mult mai apropiate de propria camasa.
El spera ca va gasi in arhivele secrete la care si-a dat cu de la sine putere acces neingradit piese de rezistenta care sa-l ajute in confruntarea cu Traian Basescu”, a spus deputatul PSD, adaugand ca “Tariceanu a luat decizia de a folosi munitia securitatii in razboiul cu presedintele Romaniei”.
Vicepre sedintele comisiei SRI a afirmat ca Tariceanu este “ahtiat dupa o putere discretionara inclusiv prin santajarea trecutului” si l-a acuzat pe acelasi Tariceanu ca “nu vizeaza deconspirarea securitatii ca politie politica si crearea premiselor de divizare, subordonare si aservire politica, prin santaj, a unor segmente ale serviciilor de informatii”.

Cele mai citite

Florin Piersic, mesaj de ultim moment: „Sunt viu”

Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un prim mesaj. El spune că e „viu”,...

Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor susține protestul „Noapte în muzeele din România”

Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor se declară solidară cu revendicările sindicatelor din cultură şi îşi exprimă speranţa în adoptarea rapidă de către "factorii...

Membrii români în PE: Vocea mediului de afaceri ar trebui să fie mai puternică la Bruxelles

Vocea cetățenilor și a mediului de afaceri ar trebui să se facă mai bine auzită în procesul de luare a deciziilor de la Bruxelles,...
Ultima oră
Pe aceeași temă