De 14 ani, primăria unui mare oraș din România cheltuie bani publici pentru construirea unei stații de epurare care să asigure tratarea apelor menajere pentru un cvartal de câteva blocuri, cu câteva sute de apartamente, care nu se află în acel oraș, ci pe teritoriul unui județ învecinat. De fapt, stația de epurare a fost construită și au fost montate și echipamentele, dar hoții de fier vechi le-au furat înainte ca stația să fie pusă în funcțiune.
Apoi hoții au demolat zidurile pentru a lua și armătura de fier-beton. Funcționarii primăriei care urmăreau realizarea investiției și-au dat seama abia după 8 luni că stația de epurare a dispărut! Pe locul respectiv mai rămăsese doar o platformă de beton. La aceste „recorduri“, greu de înregistrat într-o altă țară europeană, se adaugă și un final nemaiîntâlnit: cel acuzat de primar în dosarul de la DNA pentru paguba adusă bugetului orașului a devenit membru al Parlamentului României și are imunitate.
Primarul Galațiului: „#re-construim“ până ne iese
Zilele trecute, primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu (PSD), își declara pe Facebook satisfacția că lucrările la noua stație de epurare pentru cartierul „Dimitrie Cantemir“ sunt în stadiu avansat: „Lucrări avansate la stația de epurare din cartierul Dimitrie Cantemir. S-a construit structura #stației de epurare, au fost realizate branșamentele pentru sistemul de canalizare și cel de apă potabilă și au fost montate conductele către stația de pompare. Urmează să fie ridicată și #stația de pompare, să fie montate echipamentele și să se realizeze finisajele aferente.
Stația de epurare va deservi peste 1.500 de persoane. Valoarea investiției se ridică la 3 milioane de lei, fonduri pe care le-am atras de la Guvern prin Ministerul Dezvoltării. #construim!“. De fapt, corect ar fi ca primarul Galațiului să posteze „#re-construim“, pentru că, la fel ca în povestea Meșterului Manole, acea stație a mai fost construită o dată, dar chiar înainte de a fi pusă în funcțiune a dispărut de sub nasul funcționarilor care monitorizau realizarea investiției.
Situație ciudată: un cartier al Galațiului, în județul Brăila!
Cartierul „Dimitrie Cantemir“ este o ciudățenie din punct de vedere al organizării administrativ-teritoriale. Este un cartier al municipiului Galați, dar se află pe un teren din județul Brăila. Prin HG 512/2002, Guvernul Năstase a transferat 1.000 ha situate în judeţul Brăila, pe malul Siretului, din proprietatea ADS în proprietatea Consiliului Municipal Galaţi. Scopul era construirea unui cartier care să unească Galaţiul şi Brăila. Era, de fapt, un proiect cu conotații electorale prin care Guvernul Năstase miza pe câștigarea alegerilor la Galați de către PSD în 2004.
A început construirea unor blocuri ANL, au fost distribuite mii de „bonuri“ pentru vetre de casă care nu au mai fost atribuite, iar PSD Galați a câștigat alegerile locale din 2004. Însă transferul la Galați al celor 1.000 ha de pe teritoriul județului Brăila a amplificat disputele dintre politicienii celor două orașe. În 2017, după 15 ani, la cererea CJ Brăila, Guvernul condus de Mihai Tudose, pe atunci liderul PSD Brăila, a dat în judecată Primăria și Consiliul Municipal Galați, cerând restituirea a 950 din cele 1.000 ha, exceptând terenul pe care erau blocurile ANL. Procesul este pe rolul Curții de Apel București și noul termen e fixat pentru 17 aprilie.
Lucrări blocate de baronul de Brăila, Bunea Stancu
Pentru că cele 15 blocuri ANL nu erau în Galați, ci în județul Brăila, nu puteau fi racordate la stația de epurare a orașului. Era necesară o stație separată. În 2005, licitaţia pentru construirea staţiei de epurare din cartierul Cantemir a fost câştigată de Unicom SA Galaţi. Între primărie şi Unicom a fost încheiat contractul nr. 69.728/05.07.2005, în valoare de 2.215.090 lei, fără TVA, plus 358.798 lei dobânzi aferente creditului furnizor. Lucrările trebuiau finalizate în 36 de luni, însă Primăria Galaţi, condusă pe atunci de Dumitru Nicolae (PSD), a pus la dispoziţia constructorului terenul abia prin 2006.
Lucrările au început în martie 2007. A fost achiziţionat echipamentul staţiei de epurare, Adipur Denipho SAC5000, pentru care Primăria Galaţi a decontat Unicom SA suma de 1.425.390 lei. Dar a intervenit un blocaj. Pentru că lucrările erau executate în județul Brăila, aprobările erau date de instituțiile din Brăila. Baronul de Brăila, Gheorghe Bunea Stancu (PSD), nu era de acord cu transferul celor 1.000 ha de la Brăila la Galați și a dat ordin oamenilor săi să blocheze toate construcțiile. Prin adresa nr. 536/10.03.2008, Inspectoratul de Stat pentru Construcţii Brăila a sistat lucrările la stația de epurare. Până la clarificarea situației, firma Unicom a păstrat organizarea de șantier.
Stația de epurare a fost „demontată“ de hoţii de fier vechi
În 2010 s-au produs inundaţii, iar apele Siretului au pus stăpânire şi pe zona staţiei de epurare. Atunci, Unicom SA și-a retras organizarea de șantier și paznicii. După ce apele s-au retras, echipamentele au fost furate de hoţii de fier vechi, care au demolat și zidurile pentru a lua și armătura de fier-beton. Astfel, echipamente noi au ajuns la fier vechi înainte de a fi puse în funcţiune. Abia după opt luni funcţionarii primăriei şi-au adus aminte de staţia de epurare de pe malul Siretului, dar acolo mai rămăsese doar ceea ce nu-i tentase pe hoţi: fundaţia de beton. Prin adresele 14.984/09.02.2011 şi 6.140/20.01.2012, Primăria Galaţi a cerut ca Unicom SA să ducă echipamentele achiziţionate în depozitul primăriei de pe str. Zimbrului. Dar nu prea mai era nimic de dus: câteva țevi, șuruburi, piulițe rămase de la lucrări. Între timp, Unicom SA a intrat în faliment.
Pentru „re-finanțarea“ de 3,2 milioane a fost schimbată locația
Apele menajere din cartierul „Dimitrie Cantemir“ sunt deversate în Siret, iar pentru asta se dau amenzi uriașe. În 2017, Consiliul Municipal Galați a votat „aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul Stație epurare ape uzate cartier Dimitrie Cantemir“. Hotărârea a fost aprobată cu 20 de voturi „pentru“ (ale PSD, ALDE, UNPR și PMP) și 4 abțineri (ale consilierilor PNL, cărora nu le-a fost prea clar dacă e legal să fie alocate fonduri pentru o investiție ce s-a mai realizat în urmă cu câțiva ani și a dispărut fără urmă). Primarul Ionuț Pucheanu le-a dat asigurări că noua stație de epurare va fi construită pe altă locație și va avea alte caracteristici tehnice. „Nu construim pe acelaşi loc, e un proiect cu totul nou, n-are nicio legătură cu ceea ce s-a încercat a se face acum 10-12 ani. Este un proiect nou, pe un cu totul alt amplasament“, a explicat primarul. Construirea noii stații de epurare costă 3.213.069 lei.
Cel acuzat de păgubirea banului public are imunitate: a ajuns deputat!
S-a ajuns și la un dosar la DNA. În 2012, Marius Stan (PNL), devenit primar, a depus o plângere penală la Parchetul Judecătoriei Galați „pentru recepţia şi plata unor lucrări a căror materializare nu există în teren“. În 2016, Parchetul Judecătoriei și-a declinat competența în favoarea DNA Galați, care a confirmat că „a fost începută urmărirea penală in rem, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu“. Acuzațiile lui Stan îl vizau pe fostul city-manager din Primăria Galați, Florin Popa (PSD), care aproba plățile către Unicom SA și recepția lucrărilor. Popa a organizat o conferință de presă în care a respins acuzațiile primarului Marius Stan. Între timp, Florin Popa a devenit deputat PSD, are imunitate și e greu de crezut că se va mai întâmpla ceva în acel dosar. Probabil că va fi închis.