14.6 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăEconomieImobiliareRE/MAX România a înregistrat comisioane de aproximativ 2,5 mil. euro în T1...

RE/MAX România a înregistrat comisioane de aproximativ 2,5 mil. euro în T1 2023

RE/MAX România – parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment – a înregistrat în primul trimestru al acestui an comisioane de aproximativ 2,5 mil. Eur. Birourile RE/MAX au intermediat în acest interval cca. 2200 de tranzacții la nivel național. Dinamica pieței, factorii de influență, respectiv principalele tendințe și perspective sunt reunite sunt forma Barometrului imobiliar RE/MAX România, o analiză de status a pieței de profil, pe baza datelor înregistrate de companie, la intervale regulate de timp.

Potrivit reprezentanților RE/MAX România, T1 2023 a fost marcat de o abordare mai rezervată a cumpărătorilor, respectiv o scădere a volumului tranzacțiilor înregistrate, comparativ cu acceași perioadă a anului precedent, ca efect al inflației și restrângerii accesului la surse de finanțare pentru cumpărători. Pe de altă parte, este important de menționat că piața prezintă o ciclicitate anuală, caracterizată printr-un volum mai redus în primul trimestru al anului, comparativ cu T2.

În primul trimestru al anului curent, RE/MAX România a înregistrat comisioane de cca. 2,5 milioane de euro. Rezultatele obținute vin în urma a 2200 de tranzacții efectuate în acest interval, care au însumat o valoare totală de cca. 118,5  milioane euro, ceea ce reprezintă o scădere de 9% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Cele mai multe intermedieri realizate de birourile RE/MAX s-au înregistrat pe segmentul rezidențial – aproximativ 90% din totalul tranzacțiilor, doar 10% fiind pe zona comercială. Totodată, cele mai căutate tipuri de locuințe au fost apartamentele cu două camere, într-un procent de 33%, casele – cu aproximativ 20% din total, apartamentele cu trei camere cu cca. 15% și garsonierele, cca. 9,5%.

În trimestrul al doilea comportamentul cumpărătorilor va rămâne în continuare condiționat de accesibilitatea la sursele de finanțare, existând posibilitatea ca acestea să devină mai ofertante în a doua parte a anului. De asemenea, fiind evident interesul și nevoia pentru spațiul locativ în piață, cât și tendința de creștere a interesului de achiziție în T2, este posibil să vedem o revenire a pieței la nivelul volumelor de tranzacționare”, a declarat Răzvan Cuc, Președinte RE/MAX România.

La nivel de business, RE/MAX România vizează o creștere organică pentru următoarea perioadă a anului, în linie cu strategia de dezvoltare la nivel național și contextul pieței imobiliare locale. Până la finele anului curent, compania țintește o valoare totală a comisioanelor de cca. 16,5 mil. euro.

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Lawrence Wong a depus miercuri jurământul de învestitură în funcția de prim-ministru al Singapore

Lawrence Wong a depus jurământul de învestitură în funcția de prim-ministru al statului Singapore și este doar al patrulea lider de la independență, încheind...

SUA avertizează Raiffeisen Bank că îi taie accesul la sistemul financiar american din cauza legăturilor cu Rusia

Grupul bancar austriac Raiffeisen Bank International a fost avertizat, în scris, de Trezoreria SUA că accesul său la sistemul financiar american ar putea fi...

VIDEO. Meryl Streep a primit Palme d’Or onorific, premiul ce subliniază “locul ei de neşters în istoria cinematografiei”

Meryl Streep, una dintre cele mai remarcabile actrițe din industria cinematografică de la Hollywood, laureată cu trei premii Oscar, a fost onorată marți seară...
Ultima oră
Pe aceeași temă