19.1 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSocialEvenimentMesaj video al Preasfinției Sale Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, la Sărbătoarea Învierii...

Mesaj video al Preasfinției Sale Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, la Sărbătoarea Învierii Domnului

Cu prilejul Sfintelor Sărbători pascale, Episcopul de Cluj- Gherla a transmis binecuvântare sa “în numele și cu dragostea lui Isus cel Înviat, dorind fiecăruia în parte și întregii Familii a lui Dumnezeu din Eparhia de Cluj-Gherla, bucurie, sănătate și speranță.”

“Iubiți credincioși,

Astăzi, pe lângă încercările interioare, personale, amplificate de perioada extrem de dificilă a pandemiei, cu toții simțim angoasa provocată de teribilul război din Ucraina, care, la puțini kilometri de noi, readuce în actualitate moartea și suferința.

În încercările noastre, glasul Îngerului Învierii răsună din nou: „Nu vă temeți!”. Isus ne încurajează: „Pace vouă”, „Bucurați-vă”, „Eu sunt cu voi în fiecare clipă!”. Ce înseamnă aceste cuvinte? Înseamnă cumva că trebuie să ne prefacem că nu există război sau să închidem ochii pentru a nu-l vedea? Înseamnă oare că nu mai există boala, suferința sau moartea în viața noastră sau a celor dragi? Nici vorbă! Înseamnă, în schimb, că nimic din toate acestea nu ne poate despărți de dragostea lui Cristos. Înseamnă că și dacă am fi atinși de aripa morții, Isus ne așteaptă chiar acolo, în acea clipă de singurătate extremă, pentru a ne spune și nouă „nu te teme” și a ne conduce înspre Viața veșnică.

Vrem sau nu vrem, viața noastră nu se rezumă la acest pământ. Cu cât vom înțelege mai repede acest lucru, cu atât va fi mai bine. Acest adevăr era cunoscut și celor dinainte de Cristos. Darul Fiului lui Dumnezeu, pe care îl celebrăm în Sărbătoarea Învierii Domnului, este în schimb acela că momentul morții noastre nu mai reprezintă un sfârșit, ci un nou început. Un început în care viața noastră, precum viața unui nou-născut, se deschide înspre o realitate nouă, pe urmele Fiului Celui Întâi Născut. Pentru această nouă realitate ne pregătește marea Sărbătoare a Paștilor și fiecare Sfântă Liturghie la care participăm, retrăind taina Învierii Domnului. Pentru această Mare Trecere ne pregătim întreaga noastră viață, cerând lui Dumnezeu și Maicii Sfinte harul unei morți „bune”, adică al unui sfârșit creștinesc al vieții noastre pământești. Atunci când recităm rugăciunea Rozariului, îi cerem Maicii Sfinte încontinuu să fie lângă noi „acum și în ora morții noastre”. O mamă este tot timpul prezentă atunci când glasul fiului o cheamă, însă chiar dacă o mamă ar uita de rodul pântecelui ei, Maria, Maica lui Dumnezeu și Maica noastră, nu ne va părăsi niciodată.

Întăriți de prezența lui Isus Cristos, mort și înviat din iubire pentru noi, consolați de dragostea Maicii Sfinte, să ne aducem aminte încontinuu unii altora motivul speranței și păcii noastre: „Cristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le”.

Citește mai mult aici.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

VIDEO. Ciolacu spune că va discuta cu Boloș despre salariul minim

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că urmează să aibă o discuţie cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloș, despre creşterea la 300 de lei a sumei...

Revolut și Meridian Taxi au semnat un parteneriat pentru a crește flexibilitatea financiară a companiei care oferă servicii de mobilitate urbană

 Revolut Business și Meridian Taxi au încheiat un parteneriat care va contribui la creșterea flexibilității financiare a furnizorului de servicii de mobilitate urbană în...

A omorât sau nu, cu mașina, baronul Horia Teodorescu un om la Măcin-Tulcea

Baronul PSD Horia Teodorescu candidează pentru al patrulea mandat de președinte al Consiliului Județean Tulcea, dar nici până astăzi nu a clarificat evenimentul...
Ultima oră
Pe aceeași temă