23 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăPoliticăPremierul Nicolae Ciucă este într-o vizită de lucru în Regatul Suediei

Premierul Nicolae Ciucă este într-o vizită de lucru în Regatul Suediei

Prim-ministrul Nicolae Ciucă efectuează, vineri, o vizită de lucru la Stockholm, în cadrul căreia are programate întâlniri cu premierul suedez, Ulf Kristersson, şi cu preşedintele Parlamentului din Regatul Suediei, Andreas Norlén.

În prima parte a vizitei, şeful Executivului de la Bucureşti va fi primit de prim-ministrul Regatului Suediei şi va avea cu acesta o întrevedere tete-a-tete.

Întâlnirea va fi urmată de un dejun de lucru, oferit premierului român de către omologul său suedez. La final, cei doi înalţi oficiali vor susţine declaraţii comune de presă.

Ulterior, premierul Ciucă va avea o întrevedere cu preşedintele Parlamentului Regatului Suediei, Andreas Norlén, potrivit dcnews.ro.

Nicolae Ciucă este într-o vizită de lucru în Regatul Suediei, care se va încheia cu o conferinţă publică cu tema “Threats and opportunities in the Black Sea area”

La finalul vizitei, prim-ministrul român va participa la Conferinţa publică cu tema “Threats and opportunities in the Black Sea area”, eveniment organizat la Institutul Internaţional de Cercetare a Păcii din Stockholm (SIPRI).

Miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunţat vizita de lucru în Suedia, subliniind relaţiile politico-diplomatice foarte bune între cele două state.

“La sfârşitul acestei săptămâni, vineri, împreună cu o echipă guvernamentală, vom efectua o vizită de lucru în Suedia, care deţine în acest moment preşedinţia Uniunii Europene. Există relaţii politico-diplomatice foarte bune între ţările noastre. Suedia a fost prima ţară scandinavă care a ratificat Tratatul de aderare a României şi Bulgariei la UE. România a fost printre primele ţări care au ratificat Acordul de aderare la NATO a Suediei. Ceea ce consider că este cel mai important este faptul că pe agenda UE sunt subiecte care fac obiectul interesului nostru pentru tot ceea ce înseamnă îndeplinirea obiectivelor de ţară în cadrul Uniunii Europene”, a spus premierul, în cadrul şedinţei de Guvern.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Victoria Rusiei va declanșa cel mai mare exod de refugiați din Europa de la Al Doilea Război Mondial

O victorie a Rusiei în Ucraina va declanșa cel mai mare exod de refugiați din Europa de la Al Doilea Război Mondial. Aceasta este una...

Optimizarea anunțurilor de închiriere: cum să te diferențiezi într-o piață aglomerată?

Ai o proprietate pe care vrei s-o închiriezi cât mai rapid? Dacă ai încercat să publici un anunț pentru a-ți găsi chiriașul potrivit, probabil...

SUA consideră că operaţiunea israeliană de la Rafah rămâne “limitată”

Statele Unite(SUA) consideră în continuare că operaţiunea israeliană de la Rafah rămâne "limitată", la două zile după un bombardament mortal asupra acestui oraş din...
Ultima oră
Pe aceeași temă