15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportRezervele Columbiei înving Paraguayul

Rezervele Columbiei înving Paraguayul

Diferenţa a fost făcută de golul lui Gustavo Cuellar din minutul 31, într-un meci în care selecţionerul Carlos Queiroz a făcut 10 schimbări faţă de echipa care învingea miercuri Qatarul. Juan Cuadrado a fost singurul care a jucat titular în toate meciurile din grupă.

”Los Cafeteros”, cum mai sunt cunoscuți, au mai marcat o dată după pauză, prin Luis Diaz, dar golul a fost anulat pentru henţ după arbitrajul video. Același Diaz a scos şi un penalty în minutele adiţionale, dar arbitrul a revenit asupra deciziei după reluările video.

În clasament, pe primul loc s-a clasat Columbia, cu 9 puncte, urmată de Argentina, 4 puncte, Paraguay, 2 puncte și Qatar, cu doar 1 punct.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...

Dinamo și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League

Dinamo Bucureşti și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League. Astfel, conform tragerii la sorți de vineri, „Dulăii” se vor lupta pentru un loc...
Ultima oră
Pe aceeași temă