12.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăEconomieEconomie internăBudăi revine cu noi promisiuni despre majorarea pensiilor

Budăi revine cu noi promisiuni despre majorarea pensiilor

Marius Budăi a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că formaţiunea politică din care face parte lucrează la un program de măsuri sociale pentru iarna următoare, el menţionând şi necesitatea majorării de la 1 ianuarie a pensiilor cu cel puţin 10% şi a salariului minim brut.

Ministrul Budăi a arat că programul la care lucrează Partidul Social Democrat vizează un pachet de măsuri sociale prin care să fie acordat sprijinul necesar cetăţenilor pentru iarna 2022-2023.

“Va fi un program de măsuri sociale. Am solicitat, în urma calculelor şi analizelor făcute, o majorare a pensiilor cu cel puţin 10% de la 1 ianuarie. În urma discuţiilor pe care le-am avut săptămâna trecută cu preşedintele PSD, dar şi cu premierul, începând de astăzi la nivelul Ministerului Muncii am declanşat în cadrul Comisiei de Dialog Social o discuţie transparentă cu partenerii sociali, angajatori, patronate şi sindicate, astfel încât de la 1 ianuarie să avem şi o creştere a salariului minim brut garantat în plată ţinând cont şi de directiva nouă aprobată în cadrul Consiliului European pe 6 iunie 2022, dar şi săptămâna trecută în Parlamentul European”, a declarat ministrul Budăi, potrivit Agerpres.ro.

În opinia sa, salariul minim trebuie să fie în concordanţă cu două elemente, respectiv, să fie 60% din salariul median brut şi 50% din salariul mediu brut.

“Discuţiile preliminare din cadrul Comisiei de Dialog Social vor fi translatate în cadrul Comitetului Naţional Tripartit, acolo unde toţi miniştrii vom discuta cu mediul de afaceri, dar şi cu sindicatele, pentru o creştere a salariului minim care să se întâmple de la 1 ianuarie. Noi ne dorim să intervenim până la 1 ianuarie, pentru că nu ne dorim să bulversăm activitatea economică pe un buget deja creat până la sfârşitul anului”, a precizat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Urmărește RomâniaLiberă pe TwitterFacebook și Google News!

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...
Ultima oră
Pe aceeași temă