Deputatul PNL Alina Gorghiu afirmă că a aflat de la televizor despre decizia privind viitorul Partidului Național Liberal și susține că anunțul referitor la participarea pe liste comune cu USR a fost făcut public fără o dezbatere internă, fără votul organismelor statutare și fără consultarea organizațiilor partidului.
Deputatul PNL Alina Gorghiu a declarat, într-o postare publicată pe Facebook, că informațiile privind viitorul Partidului Național Liberal au fost comunicate public înainte de a fi discutate în interiorul formațiunii. „Despre viitorul Partidului Naţional Liberal am aflat de la TV. Da, aţi auzit foarte bine, de la televizor”, a transmis aceasta.
Gorghiu susține că decizia privind participarea PNL pe liste comune cu USR a fost prezentată drept un fapt împlinit. „Că partidul merge pe liste comune cu USR, ni s-a comunicat public, oameni buni, ca un fapt împlinit, fără nicio dezbatere internă, fără o decizie a organismelor statutare, fără o consultare cu organizaţiile judeţene, ce să mai zic de consultări cu primarii, cu membrii de partid obişnuiţi”, a afirmat deputatul liberal.
În același mesaj, Alina Gorghiu a declarat că un partid liberal-conservator trebuie să își adopte deciziile în cadrul structurilor interne. „Un Partid Liberal Conservator îşi ia întotdeauna deciziile în interior, prin dezbatere, prin vot şi nu le află colegii din partid de la emisiuni. Să fim serioşi, nu poţi să vorbeşti despre identitate liberal-conservatoare exact în propoziţia în care anunţi liste comune cu USR”, a mai spus aceasta.
Recent, președintele Consiliului Județean Cluj, liberalul Alin Tișe, a declarat că nu se mai simte reprezentat de „greii” partidului, despre care a spus că „confundă încăpăţânarea cu forţa şi orgoliul cu leadershipul”. Totodată, acesta a anunțat lansarea unei Platforme Liberal-Conservatoare în interiorul PNL.