16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiMeleşcanu, despre atacul armat de la Erbil

Meleşcanu, despre atacul armat de la Erbil

Declaraţia lui Meleşcanu, la Antena 3, este transmisă în contextul în care Biroul Consular al României la Erbil este în aceeaşi clădire în care este Consulatul Turciei. De altfel, atacul a avut loc în vecinătatea imobilului.

“În mod evident, ţinta a fost Consulatul Turciei şi consulul Turciei. O să vedem în ce măsură îşi asumă cineva acest atentat şi să vedem care vor fi urmările unei asemenea acţiuni”, a punctat ministrul de Externe, care a precizat că au fost cerute măsuri de securitate suplimentare.

El a precizat că la Biroul Consular al României lucrează trei diplomaţi. “Din fericire, nu avem până acum niciun element potrivit căruia cetăţeni români ar fi putut fi afectaţi de către acest atentat”, a afirmat el.

Meleşcanu a apreciat că “atentatul în sine e un semnal foarte îngrijorător în legătură cu starea de securitate din această zonă”.

“E o zonă în care locuieşte în mare majoritate populaţie kurdă, o zonă care a fost până acum destul de liniştită din punct de vedere al atacurilor şi iată că acum, chiar după instaurarea unui nou guvern în Irak, când lucrurile păreau să meargă spre o dezvoltare pozitivă, iată că vine un asemenea eveniment care creează foarte multe preocupări, inclusiv pentru noi (…) Este vorba şi de o dezechilibrare a zonei, a oraşului şi din punctul nostru de vedere este un element de îngrijorare, mai ales că e foarte aproape de consulatul nostru”, a detaliat Teodor Meleşcanu.

Cel puţin un bărbat înarmat a pătruns, miercuri, într-un restaurant din Erbil, Irak, şi a împuşcat mortal trei persoane, printre care şi viceconsulul turc, a declarat un ofiţer de poliţie pentru AFP.

Cele mai citite

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare inițială a 10.000.000 acțiuni ordinare noi emise în urma unei operațiuni de majorare a...

JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România...

Pensionarii primesc cadou de Paști de la Guvern. Vor primi banii în avans

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul...

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...
Ultima oră
Pe aceeași temă