21.3 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăȘtirile zileiGuvernul a discutat despre suspendarea activității agenților economici care încalcă restricțiile

Guvernul a discutat despre suspendarea activității agenților economici care încalcă restricțiile

Aceștia vor trebui să afișeze la intrare, într-un loc vizibil, mesajul că spaţiul e închis temporar din cauza nerespectării măsurilor impuse pentru diminuarea efectelor COVID.

„Guvernul a adoptat azi, în primă lectură, un proiect de lege şi, în condiţiile în care Parlamentul nu ia în discuţie amendamentele pe care le-am propus la Legea 55/2020, Guvernul a adoptat un proiect în primă lectură un proiect privind combaterea pandemiei de COVID-19. Aşteptăm punctul de vedere al avizatorilor şi cel mai probabil vom aproba săptămâna viitoare acest proiect de lege, îl vom trimite în procedură de urgenţă în Parlament şi îmi exprim speranţa că într-un timp foarte scurt va fi adoptat de Parlament. Legea 55 prevede sancţiunea principală a amenzii, în cazul în care operatorii economici încalcă normele sanitare, respectiv suspendarea temporară a activităţii acestora. Operatori economici sancţionaţi au continuat să încalce prevederile legale, am considerat că e necesară instituirea unei sancţiuni complementare. Astfel, închiderea pe o durată de 15 zile, respectiv 30 de zile, a sediului principal sau secundar unde operatorul economic desfăşoara activitatea fără a respecta măsurile constituie o măsură adecvată. Ea se va materializa prin afişarea la loc vizibil, la intrare, a mesajului că spaţiul e închis temporar din cauza nerespectării măsurilor impuse pentru diminuarea efectelor COVID, cu menţiunea datei până la care e valabilă această sancţiune”, a afirmat Lucian Bode, după şedinţa de Guvern de joi.

El a explicat că vor fi puse sigilii pe aceste localuri. Îndepărtatea sigiliilor în vederea reluării activităţii poate constitui infracţiune conform Codului penal.

Cele mai citite

Bodyguardul al lui Drake, rănit într-un schimb de focuri în fața vilei rapperului

Un agent de pază a fost grav rănit într-un schimb de focuri de armă la reședința din Toronto a rapperului canadian Drake, marți dimineață,...

Nicușor Dan și problemele nerezolvate ale traficului bucureștean

În 2020, Nicușor Dan promitea o rezolvare rapidă a situației infernale a traficului din Capitală, prin colaborarea cu un specialist adus din New York...

Echipă mixtă română de tenis de masă, calificată la Olimpiadă

Perechea română alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat pentru proba de dublu mixt din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă