12.1 C
București
miercuri, 21 octombrie 2026
AcasăSănătatePlanul național de cancer - acțiuni derulate fără un consum financiar mare....

Planul național de cancer – acțiuni derulate fără un consum financiar mare. VIDEO

Autoritățile, medicii și asociațiile de pacienți susțin implementarea cât mai rapidă a Planului național de cancer al României.

Profesioniștii atrag atenția că multe măsuri necesare pentru îmbunătățirea calității îngrjirilor acordate pacienților oncologici pot fi implementate fără un consum financiar mare.

”Inițierea și lansarea unui Plan național de combatere a cancerului reprezintă un mare plus pentru pacienții noștri și pentru noi, medicii. Unele dintre acțiunile și direcțiile prevăzute, inclusiv în proiectul lansat deja, se pot derula în mare parte, poate chiar finaliza, fără un consum foarte mare de resursă financiară. De exemplu, câteva dintre aceste măsuri sunt organizarea și funcționarea comisiilor multidisciplinare (Tumor Board), care țin mai mult de conceperea și asumarea unor măsuri legislative normative, ierarhizarea și, respectiv, interconectarea centrelor oncologice din țară sau creșterea capacităților de resurse umane pentru cercetarea clinică. Chiar și implementarea Registrului național de cancer poate fi efectuată cu utilizarea unora dintre resursele deja existente. Cabinetele oncologice județene au mare parte din echipamentele informatice necesare funcționării unui registru de cancer. Iar exemplele mai pot continua”, a afirmat conf. dr. Michael Schenker, președintele Comisiei de Oncologie din Ministerul Sănătății, director medical al Centrului de Oncologie Sf. Nectarie Craiova.

Planul național de combatere a cancerului a fost lansat pe data de 19 ianuarie 2022, în prezent fiind postat pe site-ul Ministerului Sănătății pentru dezbatere publică.

”Orice proiect, oriunde în lumea aceasta, este perfectibil, mai ales într-o țară care, până acum, nu a avut un astfel de document organizatoric în domeniul combaterii cancerului. Sperăm că, împreună, toți factorii decizionali sau consultativi implicați, Președinție, Guvern, Ministerul Sănătății, dar și alte ministere, Parlament, celelalte autorități, companii farmaceutice și parteneri privați, pacienți și medici deopotrivă, să ne implicăm în măsura posibilităților. Acest proiect trebuie să fie deasupra oricăror interese înguste de grup, trebuie să fie un proiect național”, a mai afirmat specialistul în cadrul conferinței ”Împreună Învingem Cancerul”- lansare document de recomandări pentru implementarea și monitorizarea Planului național de combatere a cancerului.

Citește și:

Asociațiile de pacienți cer măsuri concrete pentru combaterea cancerului

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Cancerul pulmonar poate evolua fără simptome. Ce recomandă medicii pentru depistarea timpurie a bolii

Cancerul pulmonar poate fi dificil de depistat în stadiile incipiente, deoarece de multe ori nu provoacă simptome evidente. Medicii atrag atenția că screeningul poate...

Dosarul Nordis: DIICOT pune sechestru pe 184 de imobile și 14 terenuri

Procurorii DIICOT au instituit sechestru asigurător asupra a 184 de imobile și 14 terenuri în dosarul Nordis, în care ancheta vizează infracțiuni economice grave.Măsura...

Guvernul Luca Niculescu a primit votul de învestitură din partea Parlamentului cu 280 de voturi

Parlamentul a acordat astăzi, 20 octombrie, votul de învestitură cu 280 număr de voturi, pentru Cabinetul condus de premierul desemnat Luca Niculescu, punând...
Ultima oră
Pe aceeași temă