21 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSocialBucureştiul va avea 130 de autobuze hybrid Mercedes

Bucureştiul va avea 130 de autobuze hybrid Mercedes

Licitaţia pentru cele 130 de autobuze noi, de tip hibrid, a fost câştigată de către Mercedes – Benz, iar tipul autobuzului care va fi livrat este Mercedes – Benz Citaro Hybrid, informează primarul general, Gabriela Firea, într-o postare pe Facebook.

“Câştigătorul licitaţiei este Mercedes – Benz, iar tipul de autobuz care va fi livrat este Mercedes – Benz Citaro Hybrid, fabricat în Germania. Autobuzul a primit premiul ‘Bus of the year 2019’, acordat în cadrul evenimentului IAA 2018. Valoarea contractului este de 195.268.331,70 lei, fără TVA”, a precizat edilul.

Potrivit contractului, livrarea se va face începând cu luna mai a anului viitor şi se va întinde pe o perioadă de opt luni, după cum urmează: primul autobuz va fi livrat în luna mai 2020 pentru omologare, iar ulterior, timp de şase luni, vor fi livrate câte 20 de autobuze lunar. Ultimele 9 bucăţi vor fi recepţionate în ianuarie 2021.

Garanţia este de opt ani şi 480.000 de km, garanţie de tip Full Warranty. Finanţarea provine de la Administraţia Fondului pentru Mediu, în cadrul “Programului privind îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizând autovehicule mai puţin poluante în transportul public local de persoane”. Cererea a fost depusă în octombrie 2018, iar contractul de finanţare a fost semnat în decembrie.

Potrivit Gabrielei Firea, autobuzele au o capacitate de până la 100 de pasageri (27 aşezaţi şi 65 în picioare) şi au următoarele dimensiuni: lungime de 12.135 mm, lăţime de 2.550 mm, înălţime de 3.120 mm, lăţime uşi de acces de 1.250 mm şi o înălţime la urcare pentru toate uşile de 320 mm. Autobuzele vor fi echipate cu sisteme ABS, ASR (Sistem de protecţie anti-patinare) şi ESP (Program electronic de stabilitate).

“Interiorul autobuzelor este modern, practic, dotat cu scaune tapiţate şi climatizare automată, cu o capacitate mare de transport călători, cu funcţii speciale destinate persoanelor cu dizabilităţi, este dotat cu prize USB pentru încărcarea rapidă a dispozitivelor mobile, cu sistem informatic performant care permite atât furnizarea informaţiilor în timp real despre călătoria pasagerilor, precum şi furnizarea unor date importante despre starea de funcţionare a autobuzului către Societatea de Transport Bucureşti”, a menţionat Firea.

Ea a menţionat că tehnologia hibridă face ca motorul electric, dispus între motorul termic şi transmisia automată, să funcţioneze atât ca agregat de antrenare a roţilor, cât şi ca generator de energie atunci când autobuzul frânează, energie care este la rândul ei este stocată spre a fi folosită la punerea în mişcare a autovehiculului.

“Astfel, energia generată din frânare, pierdută în cazul autobuzelor convenţionale, este folosită acolo unde este nevoie de ea mai mult – la pornirile de pe loc constante, generate atât de plecările din staţiile S.T.B., cât şi de traficul urban aglomerat. Această calitate conduce la o reducere semnificativă a noxelor emise, cât şi a consumului de carburant. În scopul măririi aportului adus de tehnologia hibridă, au fost adăugate atât un sistem de virare tip ‘Intelligent eco steering’, care spre deosebire de un sistem de virare clasic foloseşte energie doar în momentele în care conducătorul autobuzului schimbă poziţia volanului, precum şi o punte motoare construită din materiale uşoare, silenţioasă, cu zgomot de rulare redus, ce foloseşte pentru lubrifiere un mix de ulei mineral şi sintetic pentru o mentenanţă cât mai redusă”, a explicat primarul.

Cele mai citite

Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat devine Memorial dedicat victimelor comunismului. Proiectul fusese lansat acum 11 ani

În incinta fostei închisori de la Râmnicu Sărat vor fi construite, până în anul 2026, Memorialul „Închisoarea Tăcerii” și Centrul Educațional privind Comunismul în...

Burduja își face campanie pe motocicletă. “Este adevăratul candidat al dreptei”, susține Ciucă

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, apare în câteva fotografii în postură de motociclist, aceste imagini fiind postate chiar...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă