15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiPapa Francisc, despre eutanasie: ''O viziune utilitaristă asupra persoanei''

Papa Francisc, despre eutanasie: ”O viziune utilitaristă asupra persoanei”

“Practica eutanasiei, devenită deja legală în diverse state, propune doar, în aparenţă, încurajarea libertăţii personale, în condiţiile în care ea se bazează în realitate pe o viziune utilitaristă asupra persoanei”, a comentat papa Francisc, într-o audienţă, luni, în timpul căreia a primit un grup de medici, membri ai unei asociaţii italiene de oncologie.

“Tehnologia nu este un serviciu pentru om atunci când ea se reduce la un singur lucru, când ea face distincţia între cine merită să fie încă îngrijit medical şi cine nu merită, pentru că acea persoană este considerată doar o povară”, a subliniat suveranul pontif, care a insistat şi asupra importanţei pe care o au “însoţirea pacientului” şi “îngrijirile paliative”.

Papa le-a cerut medicilor prezenţi la audiere să nu urmeze “căile cele mai radicale şi cele mai expeditive”.

“Dacă alegem moartea, problemele sunt rezolvate într-un anumit sens, dar câtă amărăciune se află în spatele acestui raţionament şi câtă respingere a speranţei se află în alegerea de a renunţa la tot şi de a rupe toate legăturile”, a pledat liderul de la Vatican.

Papa Francisc şi ceilalţi oficiali de la Vatican au luat poziţie în luna iulie împotriva opririi tratamentelor administrate pacientului francez Vincent Lambert, fost infirmier în vârstă de 42 de ani, aflat în stare vegetativă în urma unui accident de automobil. După moartea lui, papa Francisc a declarat că “fiecare viaţă are valoare, întotdeauna”.

Cazul acestui pacient, care a provocat o mare tristeţe în rândul familiei sale, a devenit un simbol al dezbaterilor din Franţa legate de eutanasie.

Cele mai citite

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...
Ultima oră
Pe aceeași temă