25.7 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSportGuvernul vrea să aloce din nou bani primarilor, folosind o derogare de...

Guvernul vrea să aloce din nou bani primarilor, folosind o derogare de la lege

Guvernul vrea să aloce din nou bani primarilor, folosind o derogare de la Legea finanţelor publice. Banii ar urma să fie alocați din Fondul de rezervă bugetară, măsura fiind justificată prin numeroasele cereri din partea primarilor și evitarea acumulării de arierate.

Potrivit Mediafax, Legea finanţelor publice locale stabileşte că bani din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului sunt repartizaţi unor ordonatori principali de credite ai bugetului de stat şi ai bugetelor locale, pe bază de hotărâri ale Guvernului, dar numai pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exerciţiului bugetar.

Guvernul va apela însă la o nouă derogare de la această lege, relevă un proiect de ordonanţă de urgenţă obţinut de Mediafax.

"Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin derogare de la prevederile din Legea privind finanţele publice, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prin hotărâre a Guvernului, pot fi alocate sume ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale, prin majorarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, pentru plata cheltuielilor curente și de capital", se arată în document.

Guvernul se justifică arătând că la nivelul administrației publice centrale au fost primite foarte multe solicitări de la autoritățile administrației publice locale de alocare de sume pentru echilibrarea bugetelor locale din Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului și în care prezintă situațiile financiare deosebite, determinate de neîncasarea veniturilor din cotele defalcate din impozitul pe venit.

"Având în vedere faptul că, autoritățile administrației publice locale au făcut angajamente legale la nivelul veniturilor estimate, prin nealocarea sumelor la nivelul prognozat acestea sunt în imposibilitatea efectuării plăților la nivelul angajamentelor", spune Executivul.

Sursa citată mai arată că, prin neachitarea sumelor respective, plățile restante vor deveni arierate și în acest mod se pune în pericol efortul Guvernului de a asigura stingerea arieratelor de la nivelul unităților administrativ-teritoriale.

Cele mai citite

Șefii apărării din Rusia și din SUA au stabilit primele dialoguri

Șefii apărării din SUA și Rusia, Lloyd Austin și Andrei Belousov, au vorbit ieri la telefon, într-un dialog neobișnuit între cele două mari puteri...

Drone de un milion de euro achiziționate de MApN prin intermediul unui german

Ministerul Apărării Naționale (MApN) din România a achiziționat 22 de sisteme de drone de spionaj cu aripă fixă de la compania germană Quantum Systems,...

Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pe numele lui Șoigu și Gerasimov

Curtea Penală Internațională (CPI) a emis marți mandate de arestare pentru fostul ministru al Apărării al Rusiei și șeful său de stat major militar,...
Ultima oră
Pe aceeași temă