Simona Halep o va întâlni pe Ţvetana Pironkova, locul 57 WTA, dacă se va califica în turul al treilea al turneului Premier 5 de la Dubai. Românca evoluează în runda a doua împotriva Danielei Hantuchiva, 47 WTA.
Bulgăroaica, Pironkova, a trecut, cu scorul de 3-6, 6-4, 7-6 (5), de chinezoaica Shuai Peng, locul 23 WTA, în cadrul sesiunii de dimineață de marți. Meciul a durat nu mai puțin de două ore şi 46 de minute, eliminarea celei de a 16-a favorite fiind o cea mai bună reușita a jucătoarei din Bulgaria, în acest an.
Halep evoluează, tot marți, împotriva Danielei Hantuchova (Slovacia, locul 47 WTA).
Turneul Premier 5 de la Dubai, care a fost urcat la acest rang în detrimentul celui de la Doha, câștigat anul trecut de Halep, este dotat cu premii totale în valoare de 2,5 milioane de dolari.