20 C
București
duminică, 26 mai 2024
AcasăSpecialSeparatiştii invocă o înţelegere cu Kievul. Ucraina spune că e vorba de...

Separatiştii invocă o înţelegere cu Kievul. Ucraina spune că e vorba de “o minciună şi o provocare”

Un lider separatist prorus din estul Ucrainei a afirmat vineri că a ajuns la un acord cu Kievul asupra unei linii de demarcaţie între teritoriile aflate sub controlul fiecărei părţi, ceea ce autorităţile ucrainene au dezminţit imediat, relatează AFP, citată de Mediafax.

"Ieri (joi), am semnat cu Ucraina un acord asupra unei linii care va fi considerată drept o linie pornind de la care vor fi retrase artileria şi tancurile", a declarat "premierul" "republicii" separatiste de la Doneţk (DNR) Aleksandr Zaharcenko, ale cărui declaraţii au fost preluate de către presa rusă.

El a adăugat că, în virtutea acestui acord, separatiştii urmează să primească mai multe localităţi, între care Piski şi Pervomaiske, în apropiere de aeroportul de la Doneţk, care este devastat în ultima perioadă de confruntări armate şi asupra căruia cele două părţi îşi revendică deţinerea controlului.

Zaharcenko a subliniat că separatiştii şi-au "demonstrat" în acest fel capacitatea de a purta negocieri.

La Kiev, Andrii Lîsenko, un purtător de cuvânt militar, a dat asigurări pentru AFP că "declaraţiile referitoare la acest aşa-zis acord cu Kievul privind o linie de demarcaţie (…) şi renunţarea Ucrainei la anumite localităţi sunt o minciună şi o provocare".

Un armistiţiu a fost decretat pe 5 septembrie, însă confruntările armate, – în pofida faptului că au scăzut în intensitate – continuă în mai multe enclave de rezistenţă, provocând pierderi grele în rândul armatei ucrainene şi civililor.

Potrivit ONU, 331 de persoane au fost ucise în estul rebel al Ucrainei de la intrarea în vigoare a acestui armistiţiu.

Cele mai citite

Imediat după alegerile locale se măresc amenzile. Creșterea salariului minim brut implică și creșterea amenzilor

Salariul minim brut crește cu 400 de lei, de la 3300 la 3700 de lei, începând din data de 1 iulie 2024, dar creșterea...

Dinamo a încheiat pe locul patru în EHF European League! „Dulăii”, învinși în finala mică de Rhein-Neckar Loewen

Dinamo a încheiat sezonul în EHF European League pe locul patru, după ce a pierdut finala mică în fața formației germane Rhein-Neckar Loewen cu...

Imediat după alegerile locale se măresc amenzile. Creșterea salariului minim brut implică și creșterea amenzilor

Salariul minim brut crește cu 400 de lei, de la 3300 la 3700 de lei, începând din data de 1 iulie 2024, dar creșterea...
Ultima oră
Pe aceeași temă