29.3 C
București
joi, 6 iunie 2024
AcasăSpecialGALERIE FOTO. Un Boeing 787 al companiei LOT a aterizat de urgenţă...

GALERIE FOTO. Un Boeing 787 al companiei LOT a aterizat de urgenţă la Glasgow

Un Boeing 787 "Dreamliner" al companiei aviatice naţionale poloneze LOT a aterizat de urgenţă, vineri dimineaţă, pe aeroportul din Glasgow din cauza unei "probleme tehnice", a declarat un purtător de cuvânt al aeroportului scoţian, citat de AFP şi preluat de MediafaxAcesta nu a oferit detalii despre natura problemei tehnice a aparatului de zbor.

Un purtător de cuvânt al Boeing nu a furnizat alte detalii. "Suntem la curent cu faptul că LOT a trebuit să reruteze un 787 spre Glasgow. Lucrăm cu clientul nostru pentru a evalua situaţia", a explicat el.

Intrat în serviciu în 2011, după o întârziere de trei ani, Boeingul 787 a acumulat mai multe probleme tehnice de la lansarea sa. Incidentele cele mai serioase au avut loc în ianuarie 2013, cu două cazuri grave de supraîncălzire a bateriilor litiu-ion survenite întâi la un avion la Boston, în Statele Unite, apoi în Japonia, în urma cărora un aparat al companiei All Nippon Airways (ANA) a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgenţă.

foto: grant wilson/twitter & andrew workman/twitter

Cele mai citite

Eurostat: România şi Bulgaria, cea mai mare creştere a vânzărilor cu amănuntul, în aprilie

Volumul comerţului cu amănuntul a rămas nemodificat în zona euro şi a scăzut cu 0,1% în Uniunea Europeană în aprilie, comparativ cu perioada similară...

PNL a respins creșterea TVA, ținând inflația sub control

Partidul Național Liberal își ține în continuare promisiunea făcută românilor: fără creșteri de taxe și impozite în acest an. În urmă cu șase luni,...

CFR Călători introduce un tren București – Istanbul. Cât va dura călătoria

Peste o săptămână, în data de 14 iunie, transportatorul feroviar de stat CFR Călători introduce un tren direct de la București la Istanbul. Călătoria până...
Ultima oră
Pe aceeași temă