17.9 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSpecialCCR: Candidatura lui Victor Ponta este constituţională. Ambele contestaţii au fost respinse

CCR: Candidatura lui Victor Ponta este constituţională. Ambele contestaţii au fost respinse

Curtea Constituţională a respins, duminică seară, cele două contestaţii faţă de candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale din noiembrie. Judecătorii CC au dezbătut contestaţiile începând cu ora 21.00 şi au decis, după câteva zeci de minute, să le respingă, informează Mediafax.

Înaintea dezbaterii acestora, preşedintele Curţii, Augustin Zegrean, a declarat că nu-şi aminteşte ca vreo astfel de contestaţie înaintată CC să fi fost admisă, însă trebuie judecate toate.

"Verificăm toate contestaţiile", a spus preşedintele Curţii Constituţionale (CC), la intrarea în sediul instituţiei.

Zegrean a explicat că o contestaţie de acest fel înaintată CC trebuie dezbătută chiar dacă în ea nu sunt reclamate aspecte ce ţin de prevederile legale privind candidatura pentru Cotroceni.

Cele două contestaţii faţă de candidatura lui Ponta au fost depuse, sâmbătă seară, de "două persoane fizice, în nume propriu", au declarat, pentru Mediafax, surse oficiale.

 

Cele mai citite

Polonia va analiza dacă poate redeschide un punct de trecere cu Belarus, spune premierul

Polonia ar putea redeschide un punct de trecere a frontierei cu Belarus, a declarat vineri premierul, în încercarea de a ajuta întreprinderile din estul...

Nicolae Ciucă, despre valorile partidului PNL: “Nu s-a schimbat nimic”

La lansarea candidaţilor liberali din judeţul Argeş, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri că, deși valorile tradiţionale ale partidului au rămas neschimbate, contextul...

Stefano Pioli, OUT de la AC Milan! Cine e favorit să îi ia locul

Clubul italian de fotbal AC Milan a confirmat vineri despărţirea oficială de antrenorul Stefano Pioli, cu care a triumfat în Serie A în sezonul...
Ultima oră
Pe aceeași temă