12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăTechReducerea CAS, amânată. Ponta: Pe 10-15 septembrie preşedintele va avea legea reducerii...

Reducerea CAS, amânată. Ponta: Pe 10-15 septembrie preşedintele va avea legea reducerii CAS revotată

Întrebat sâmbătă, la Bistriţa, ce se întâmplă cu proiectul de lege privind reducerea CAS, Victor Ponta a spus că proiectul de lege privind reducerea CAS va primi, luni, vot final la Senat, iar cel mai târziu în 15 septembrie şeful statului va avea legea revotată şi nu o va mai putea respinge, informează Mediafax.

"Eu nu fac parte din Senat, dar am discutat cu preşedintele Senatului, cu domnul Tăriceanu. Săptămâna aceasta, Biroul Politic al Senatului, din care fac parte toate partidele, a decis să se finalizeze lucrările în comisiile de specialitate, iar luni se dă votul final la Senat. De la Senat merge la Camera Deputaţilor, iar după ce votează şi Camera Deputaţilor, preşedintele României nu mai are voie să respingă proiectul, trebuie să-l promulge, cu excepţia situaţiei în care va sesiza Curtea Constituţională, dar, de respins, nu mai poate să-l mai respingă. Luni seară cred că e votat de Senat şi pleacă la Camera Deputaţilor. Nu ştiu de cât timp are nevoie Camera Deputaţilor, o săptămână-două probabil, dar, din toate calculele rezultă că, pe 10-15 septembrie cel târziu, preşedintele va avea legea revotată pe biroul său şi nu mai poate, de data aceasta, să o respingă", a spus Ponta.

Conducerea Senatului a decis, luni, să amâne cu o săptămână sesiunea extraordinară a acestui for pentru reexaminarea legii privind reducerea CAS cu 5% de la 1 octombrie, anunţa liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a transmis, luni, o scrisoare liderilor grupurilor parlamentare ale PNL şi PDL din Cameră prin care îi informa că solicitarea lor cu privire la organizarea unei sesiuni extraordinare în 19 august este lipsită de temei juridic.

Parlamentarii ACL împreună cu parlamentari de la alte formaţiuni politice au depus semnăturile necesare pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Senatului şi a Camerei Deputaţilor, pe data de 18 august, respectiv pe 19 august pentru a se dezbate legea privind reducerea CAS.

Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...
Ultima oră
Pe aceeași temă