32.3 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăSpecialUPDATE: Premierul irakian în exerciţiu, Nuri al-Malik, susține că numirea succesorului său...

UPDATE: Premierul irakian în exerciţiu, Nuri al-Malik, susține că numirea succesorului său constituie o încălcare a Constituţiei. Obama a salutat schimbarea

UPDATE 06.30: Preşedintele american, Barack Obama, a salutat luni numirea unui nou premier în Irak, într-un discurs care pare a fi un avertisment la adresa actualului şef al Guvernului irakian, Nuri al-Maliki.

—–

Nuri al-Maliki, premierul irakian în exerciţiu, susține că numirea, luni, a succesorului său constituie o încălcare a Constituţiei, realizată "cu susţinerea Statelor Unite",informează Mediafax.

"Respingem această încălcare a Constituţiei", a afirmat Maliki referindu-se la numirea lui Haidar al-Abadi, un membru al partidului său, în funcţia de şef al Guvernului.

Washingtonul "i-a susţinut pe cei care au încălcat Constituţia", a adăugat el, într-o înregistrare difuzată la televiziune.

Secretarul de Stat american, John Kerry, a reafirmat luni sprijinul Washingtonului faţă de preşedintele irakian Fuad Masum şi l-a avertizat pe premierul Nuri al-Maliki să nu adauge criza politică la urgenţele militară şi umanitară.

Abadi a fost desemnat de Alianţa Naţională, blocul parlamentar şiit, drept candidat pentru postul de premier.

Născut în 1952, Haidar al-Abadi a fost doctorand la Universitatea din Manchester, iar în prezent este prim-vicepreşedinte al Parlamentului irakian.

Cele mai citite

Contracte plătite din BANI PUBLICI de primăria PSD-istului Sorin Cîrjan către un membru fidel de partid

Un nou scandal zguduie administrația locală din Râmnicu Sărat, dezvăluind legături strânse între primarul PSD Sorin Cîrjan și unul dintre oamenii săi de...

Ana-Maria Brânză, mesaj trist, dar realist: Este o reuşită faptul că avem un sportiv calificat, pe floretista Mălina Călugăreanu, la Jocurile Olimpice de la...

Fosta campioană olimpică, mondială şi europeană Ana-Maria Brânză a declarat, sâmbătă, că toată lumea trebuie să accepte că pentru scrima românească este o reuşită...

Greco-catolicii din București celebrează duminică zece ani de la întemeierea episcopiei

Duminică, 2 iunie 2024, de la orele 10, la Catedrala greco-catolică „Sfântul Vasile cel Mare” (str. Polonă 50), Eparhia Greco-Catolică de București celebrează zece...
Ultima oră
Pe aceeași temă