29.6 C
București
vineri, 31 mai 2024
AcasăSpecialEminescu pe înțelesul liceenilor

Eminescu pe înțelesul liceenilor

Sâmbătă, 13 iunie, la ora 11.00, cele două echipe finaliste ale Concursului Humanitas în licee, un concurs de cultură generală aflat la cea de-a patra ediție, vor fi faţă în faţă în ultima etapă care se va desfăşura în sala de conferințe a Institutului Cervantes. Fiţi susţinătorul uneia dintre cele două echipe într-un matineu inteligent, prezentat de Andi Moisescu. Trofeul şi premiul cel mare vor fi înmânate de scriitorul Mircea Cărtărescu.

 După alte trei etape  în care au acumulat cele mai multe puncte, Colegiile Naţionale „Andrei Șaguna“  și „Dr. Ioan Meşotă“ din Brașov au ajuns în marea Finală a Concursului Humanitas în licee. Au fost cele mai bune echipe din 32 de licee, din 11 oraşe.

 Tema finalei este Mihai Eminescu. Întrebările pe care le vor primi cele două echipe sâmbătă au fost concepute de Cătălin Cioabă, autor Humanitas şi editor al volumului Mărturii despre Eminescu, pe care echipele l-au avut în bibliografie și care strânge amintiri despre Eminescu așa cum au fost consemnate de contemporanii săi.

Elevii finalişti şi spectatorii se vor bucura de frumuseţea întrebărilor-poveste. Indiciile din prima parte a întrebării ţin de specificul cărţii, al unor personaje sau concepte esenţiale, iar un răspuns primit după citirea lor este răsplătit cu două puncte. Din ce în ce mai numeroase şi mai clare, indiciile din a doua parte aduc un singur punct.  

Cele mai citite

De ce râd bucureștenii de marile proiecte?

Doar doi dintre candidații la alegerile locale din București, Gabriela Firea și Sebastian Burduja, au cutezat să anunțe proiecte majore în programele administrative. Mulți bucureșteni...

Procesiune romano-catolică pe străzile Capitalei

Arhiepiscopia Romano-Catolică de București a anunțat că duminică, 2 iunie 2024, va organiza procesiunea solemnă cu Preasfântul Sacrament pe străzile din centrul Capitalei.  Cu ocazia Solemnității „Trupul și Sângele...

CFR SA redeschide circulația feroviară pe podul de la Grădiștea

Urmărește România Liberă pe  X, Facebook și Google News! De sâmbătă, 1 iunie 2024, operatorul național pune în circulație 7 perechi de trenuri (automotoare Siemens Desiro) pe ruta...
Ultima oră
Pe aceeași temă