24.2 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialJean Claude Junker : Uniunea Europeană nu se va mai extinde în...

Jean Claude Junker : Uniunea Europeană nu se va mai extinde în următorii cinci ani

"Nu va exista nici o nouă extindere în următorii cinci ani", a precizat  Jean Claude Juncker în faţa parlamentarilor europeni, care urmează să voteze în cursul zilei nominalizarea sa. "UE are nevoie să facă o pauză în procesul său de extindere pentru a consolida ceea ce s-a făcut în 28" de state membre, a adăugat el, amintind că 13 ţări au aderat în ultimii zece ani.

După aderarea Croaţiei în 2013, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Kosovo, Albania şi Bosnia-Herţegovina s-au angajat în negocieri mai mult sau mai puţin avansate cu UE, în timp ce procesul pare să fie într-un punct mort cu Turcia. Juncker a făcut de asemenea apel la "intensificarea eforturilor de cooperare, de asociere şi de parteneriat" cu ţările din "vecinătatea estică", precum Ucraina şi Republica Moldova. "Ucrainenii sunt un popor european şi Ucraina are locul său în Europa", a afirmat el.

El s-a pronunţat de asemenea pentru "o Europă mai puternică pe scena internaţională". Juncker şi-a exprimat speranţa că următorul Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe va fi "o personalitate respectată şi experimentată".

Reuniţi miercuri în summit la Bruxelles, liderii UE ar trebui să îl desemneze pe succesorul britanicei Catherine Ashton. Pentru acest post au fost citate numele ministrului Afacerilor Externe din Italia, Federica Mogherini, şi al comisarului bulgar pentru Ajutor Umanitar, Kristalina Gheorghieva.

Cele mai citite

Banca Mondială finanțează proiecte medicale, de transport și de management al riscului la dezastre, a anunțat premierul Ciolacu

Banca Mondială finanțează în România proiecte medicale, de învățământ, de transport și de management al riscului la dezastre, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. Șeful Executivului...

O despăgubire pentru daune produse de furtună a depășit 400.000 de lei. Riscul de furtună este pe locul al treilea în privința daunelor aduse...

Riscul de furtună a urcat pe locul 3 în topul riscurilor care au generat cele mai mari pagube locuințelor, după incendiu și explozie, a...

Începe renumărarea voturilor la două secții din Sectorul 2

La două secții de votare din Sectorul 2 al Capitalei începe acțiunea de renumărare a voturilor, în urma alegerilor desfășurate în ziua de duminică,...
Ultima oră
Pe aceeași temă