22.8 C
București
sâmbătă, 8 iunie 2024
AcasăSpecialDouă TIR-uri, implicate într-un accident rutier GRAV în Arad. Traficul este BLOCAT

Două TIR-uri, implicate într-un accident rutier GRAV în Arad. Traficul este BLOCAT

Două persoane au fost rănite, miercuri seară, în urma unui accident între două TIR-uri şi un autoturism, produs în localitatea arădeană Pecica. Traficul rutier pe DN 7 este blocat, iar circulaţia deviată pe Autostrada A1, informează Mediafax.

Potrivit Biroului de presă al Poliției Județene Arad, în localitatea Pecica, pe DN 7, șoferul unui automarfar nu a păstrat distanța corespunzătoare în mers și a lovit un autoturism Peugeot care circula în faţa sa și care a fost proiectat în remorca unui alt TIR, care circula în același sens.

În autoturism se aflau cinci persoane, iar în urma impactului două dintre acestea au fost rănite și transportate la spital.

TIR-ul al cărui șofer a provocat accidentul s-a izbit de un copac de pe marginea șoselei, iar remorca acestuia a rămas oblică pe șosea, blocând ambele sensuri de circulație.

Polițiștii care fac cercetări la fața locului estimează că traficul va fi reluat în condiții normale în jurul orei 20.00.

Între timp, circulația rutieră a fost deviată pe Autostrada A1, pe tronsonul cuprins între Nădlac și Pecica.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă