23.4 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialMedicul din SUA care a semnat raportul medical al lui Nicușor Constantinescu...

Medicul din SUA care a semnat raportul medical al lui Nicușor Constantinescu a fost acuzat de luare de mită, în 1999

Într-un document al  Departamentului de Sănătate și Servicii Umane al Statelor Unite, citat de Hotnews, se arată că Șerban Cocioba, medicul din SUA care susține că transportarea lui Nicușor Constantinescu în România îi poate pune viața în pericol, a fost acuzat de luare de mită, în anul 1999 a fost condamnat la 2 ani de probațiune, șase luni de arest la domiciuliu și amendat cu suma de 10.000 de dolari.

În secțiunea constatării faptelor, "pârâtul" Șerban Ion Cocioba a fost găsit vinovat de luare de mită pe data de 22 martie 1999, iar pe data de 12 aprilie a fost condamnat la 2 ani de probațiune, șase luni de arest la domiciuliu și amendat cu sumă de 10.000 de dolari.  

Potrivit În documentul emis de Biroul de conduită profesională a Departamentului de Sănătate din SUA se arată că Șerban Cocioba a fost condamnat pentru un act "care constituie o infracțiune în conformitate cu legislația federală", mai anunță Hotnews.  
  
Într-o decizie a Departamentului de Sănătate și Servicii Umane privind același caz, se explică faptul că Șerban I. Cocioba a pledat vinovat în față acuzației  de luare de mită în schimbul trimiterii pacienților înscriși în programul MediCare la American Open MRI Center. Astfel, recunoașterea vinovăției confirmă infracțiunea penală legată de furnizarea de servicii de sănătate în cadrul programului Medicare.  

Citește și: Nou raport cu starea lui Nicuşor Constantinescu, semnat de un medic român din SUA

La 6 iulie Consiliul Județean Constanța a prezentat un nou raport medical privind starea de sănătate a șefului CJ, Nicușor Constantinescu, semnat de Șerban L.Cocioaba, în care se arată că transportarea pacientului în România îi poate pune viață în pericol.  

În 1 iulie, CJ Constanţa susţinea, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că scrisorile medicale de la spitalul unde este tratat Nicuşor Constantinescu arată că acesta nu poate fi transportat în ţară şi că neefectuarea terapiei îi poate pune viaţa în pericol, actele fiind autentificate prin semnătură, ştampilă şi timbru sec de un notar din Baltimore.

"Documentele au sosit în original în România, prin intermediul DHL, şi poartă semnături şi ştampile, în original, de la Spitalul Universitar John Hopkins şi sunt autentificate, prin semnătură, ştampilă şi timbru sec, de un notar din oraşul Baltimore, acolo unde este situat Spitalul Universitar John Hopkins. Conţinutul scrisorilor medicale este fără echivoc şi specifică clar că Nicuşor Constantinescu nu poate fi transportat având în vedere starea sa medicală, precum şi că neefectuarea radio-terapiei cu echipamentele Clinicii de Oncologie a Spitalului Universitar Johns Hopkins, îi pune viaţa în pericol", se arăta în comunicatul CJ Constanţa.

Consiliul Judeţean a transmis şi punctul de vedere al şefului clinicii de Chirurgie Robotică, din cadrul Spitalului Johns Hopkins, dr. Mohamad E. Allaf, care susţinea că întreruperea tratamentului pentru Nicuşor Constantinescu ar duce la anularea tuturor etapelor realizate până în prezent şi că preşedintele CJ Constanţa nu poate fi transportat în România având în vedere starea sa de sănătate.

Cele mai citite

Deși Republica Moldova nu este membră UE, va avea secții de votare pentru alegerile europarlamentare

În Republica Moldova vor funcționa secții de votare pentru alegerile europene din anul 2024, deși Republica Moldova încă nu este membră UE. Secțiile din Republica...

Ancelotti, după ce a devenit cel mai titrat antrenor din istoria Ligii Campionilor: „Pare un vis, dar este realitate”

După ce Real Madrid a învins-o cu 2-0 pe Dortmund și a câștigat Liga Campionilor, antrenorul „galacticilor”, Carlo Ancelotti, a declarat că totul pare...

Ambasadorul României în SUA s-a întâlnit cu Nadia Comăneci

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, s-a întâlnit cu Nadia Comăneci, cea mai bună gimnastă din întreaga istorie a României. În anul 1989, Nadia a...
Ultima oră
Pe aceeași temă