16.4 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialPacienții din Galați au medic de familie fără acordul lor. Cum este...

Pacienții din Galați au medic de familie fără acordul lor. Cum este posibil

Un medic de familie care activează şi în cadrul UPU a Spitalului Judeţean Galaţi a înscris 60 de persoane pe lista de pacienţi de la cabinetul său fără acordul lor, informează Mediafax.

Conducerea Casei Judeţene de Sănătate Galaţi a constatat că o doctoriţă de familie, care activează şi în cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean din Galaţi, a înscris pe lista de pacienţi de la cabinetul său un număr de 60 de persoane, fără să aibă acordul acestora.

Citește și: Preşedintele CNAS: 300 de localităţi nu au medic de familie

“Este vorba despre un medic de familie – într-adevăr lucrează şi la UPU, dar asta este altceva – care a înscris, fără a avea acordul pacienţilor, mai mulţi asiguraţi. Deocamdată, am observat că este cazul unui număr de 60 de persoane. I-am cerut doamnei doctor acordul scris al asiguraţilor, pe care nu ni l-a prezentat”, a afirmat, joi, preşedintele CJAS Galaţi, Elena Vrabie.

Şefa CJAS Galaţi a precizat că pot fi însă mult mai multe persoane înscrise la cabinetul doctoriţei în mod abuziv, motiv pentru care vor fi făcute verificări în acest sens.

Citește și: Guvernul vrea eliminarea pragului de 800 pacienți pentru un medic de familie

“Mai pot fi persoane care se duc la medicii lor de familie şi pot constata că nu mai sunt pe lista aceea, dar unii poate vor să rămână la ea, nu ştim”, a afirmat Vrabie.

Sancţiunea pentru astfel de situaţii este rezilierea contractului cu cabinetul în cauză.

“Când iei abuziv pacienţii, sancţiunea este rezilierea contractului. Ea a spus ca a discutat cu pacienţii, dar nu avea nimic scris, avea un accept verbal”, a afirmat Elena Vrabie.

Potrivit reglementărilor, Casa Judeţeană de Sănătate nu poate decât să aplice măsura rezilierii contractului cu acest cabinet, măsură care nu îi afectează însă doctoriţei în cauză calitatea de medic de urgenţe de la spital, a adăugat Elena Vrabie.

 

Cele mai citite

Ciolacu transmite că soarta colaborării dintre PSD și PNL se discută pe 10 iunie

Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat, marţi, că pe data de 10 iunie, ziua de după alegerile locale şi europarlamentare, va avea loc...

Județul Bihor are o nouă destinație speologică și turistică

Județul Bihor are o nouă destinație turistică spectaculoasă la mai puțin de 30 de kilometri de Oradea: un circuit de cinci kilometri în comuna...

Parlamentul Georgiei a aprobat legea împotriva “influenței străine”, în ciuda protestelor de pe străzi

Parlamentul din Georgia a aprobat legea menită să sancționeze "influența străină", în ciuda protestelor de pe străzi și a avertismentelor că proiectul de lege...
Ultima oră
Pe aceeași temă