25.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăTechÎncă un deputat salvat de colegi

Încă un deputat salvat de colegi

Cererea DNA de arestare preventivă a deputatului UNPR Titi Holban nu a fost aprobată, ieri, de comisia juridică a Camerei Deputaților. Au fost înregistrate zece voturi pentru, nouă împotrivă și două abțineri.

Vicepreşedintele comisiei, Ciprian Nica (PSD), a precizat, după şedinţă, că, pentru ca decizia să fie validă, în comisie trebuia să fie jumătate plus unu din voturi, adică 11 voturi pentru încuviinţare, având în vedere că au fost 21 de deputaţi prezenţi. “Prin urmare, raportul va fi că nu s-a întrunit numărul necesar de voturi pentru încuviinţarea arestării preventive”, a spus Nica. Potrivit unor surse din comisie, arestarea a fost sprijinită de parlamentarii PNL, PD și FC, iar alte două voturi au venit din coaliția majoritară. Însă, majoritatea parlamentarilor PSD, UNPR, PC și PP-DD s-au opus arestării. Decizia finală va fi luată de plenul Camerei Deputaților, care se va reuni mâine în sesiune extraordinară.

La ședința de ieri a Comisiei Juridice a fost prezent și deputatul Titi Holban, audiat de colegii săi. Ciprian Nica a prezentat la început solicitarea Parchetului şi a precizat că dosarul este un volum de 209 file şi a putut fi citit de către o parte din membrii comisiei şi de Titi Holban. “A fost chemat printr-o adresă şi domnul Titi Holban, care a studiat dosarul pentru a lua la cunoştinţă acuzele care i se aduc”, a spus Nica. Titi Holban a venit la şedinţă însoţit de avocat fără să facă declaraţii.

Acuzațiile DNA

DNA a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru încuviinţarea arestării preventive a lui Titi Holban, suspectat de trafic de influenţă. “În luna ianuarie
2014, inculpatul Holban Titi a acceptat promisiunea unui denunţător că, în schimbul sumei de 10.000 euro, sumă pe care a primit-o efectiv, în două tranşe, va interveni pe lângă o altă persoană, pentru ca aceasta, la rândul ei, să intervină pe lângă un inspector cu funcţie de conducere la una dintre Direcţiile Regionale Antifraudă, astfel încât o societate administrată de un apropiat al denunţătorului să nu fie sancţionată în urma controlului efectuat de această instituţie”, susțin procurorii DNA.

Titi Holban este al patrulea deputat pentru care organele abilitate cer, în acest an, încuviinţarea arestării preventive, după Florin Popescu, Daniel Chițoi și Vlad Cosma.

În toate celelalte cazuri plenul Camerei a respins solicitările DNA.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Când începe termenul de preaviz?

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) din România a emis o decizie care stabilește când începe termenul de preaviz, anunță o știre publicată...

Descoperă beneficiile consumului de produse artizanale

Într-o lume dominată de producția industrială și de alimentele procesate, produsele artizanale reprezintă o răsplată pentru cei care apreciază gustul autentic, calitatea superioară și...

Cine este pădurarul „garantat” de baronul Gheorghe Flutur care va conduce APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va avea din această săptămână un nou director general în persoana unui silvicultor, fost deputat...
Ultima oră
Pe aceeași temă