20.5 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSportRăzboi Iohannis-Ponta pe Codul Fiscal

Război Iohannis-Ponta pe Codul Fiscal

Președintele Klaus Iohannis a criticat noul Cod Fiscal elaborat de Guvernul Ponta, sugerând că este posibil să nu îl promulge. Premierul Ponta a contraatacat, condiționând aprobarea noii legi a salarizării de adoptarea Codului Fiscal.

Seful statului a declarat, ieri, că încă analizează noul Codul Fiscal pentru a vedea dacă acesta trebuie promulgat, el adăugând că simpla scădere a taxelor nu garantează creşterea economică şi nu ne permitem “experimente economice”. Pentru a da greutate afirmațiilor sale, șeful statului le-a strecurat într-un discurs ținut la Banca Națională a României, la lansarea unei monede aniversare. Evenimentul, dublat de o întâlnire a președintelui cu guvernatorul Mugur Isărescu, le-a oferit celor doi oficiali prilejul de a atenționa cu privire la riscurile pe care le presupun măsurile din noul Cod Fiscal. Șeful statului l-a contrat, ieri, pe premier și pe un al doilea plan, respingând prima propunere a acestuia pentru Transporturi, senatorul PSD Mihai Fifor.

În privința Codului Fiscal, preşedintele a spus că este nevoie să se renunţe la câteva iluzii, cum ar fi aceea că dezvoltarea se poate obţine pe deficite sau datorie publică sau că  politicile monetare și fiscale pot compensa absența reformelor reale. „Aș putea invoca, drept exemplu, noul Cod Fiscal, pe care chiar zilele acestea îl analizez, pentru a decide asupra oportunității promulgării sale. Nu știu cum s-a strecurat aprecierea că acest Cod Fiscal ar revoluționa finanțele României, prin simpla reducere a unor impozite. Cred că n-ar trebui să ne preocupe doar scăderea taxelor, ci și maniera în care se face aceasta”, a punctat șeful statului.

Pașii următori

El a identificat și riscurile pe care le-ar putea genera noul act normativ. „O asemenea schimbare este utilă, însă fără să pună în pericol anumite beneficii, cum ar fi sustenabilitatea finanțelor publice, care a fost consolidată, cu eforturi serioase, în ultima perioadă. În plus, aflați totuși în prag de an electoral, trebuie să înțelegem distanța dintre tentația politică și realitatea economică”, a argumentat Iohannis.

La rândul său, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a atras atenția că misiunea viitoare a politicilor economice este de a păstra echilibrele macroeconomice restabilite cu greu după apariţia crizei, fiind o “eroare să ignori lecţiile acesteia şi să cedezi tentaţiei de a alege măsuri cu consecinţe temporare în detrimentul dezvoltării pe termen lung”.

Președintele Klaus Iohannis trebuie să ia o decizie în privinţa promulgării Codului Fiscal până marțea viitoare. În cazul în care are dubii, există două căi de atac pe care preşedintele le are la dispoziţie: să îl trimită în Parlament pentru reexaminare sau să se adreseze Curții Constituționale.

Rediscutarea legii în Parlament poate fi o operațiune complicată, pentru că Legislativul este în vacanță, iar majoritatea se poate schimba până la 1 septembrie.

Amenințarea lui Ponta

Premierul Victor Ponta nu a răspuns punctual criticilor formulate de Iohannis și Isărescu, preferând să recurgă la amenințări. El a afirmat că speră că noul Cod Fiscal va fi promulgat, astfel încât Guvernul să aibă toate datele pentru a finaliza legea salarizării bugetarilor.  Mesajul are o țintă dublă. Pe de o parte, premierul vrea să le transmită bugetarilor că era pregătit să le mărească salariile, dar că nu o va putea face din cauza președintelui Iohannis. Pe de altă parte, Ponta a vrut să-i transmită șefului statului că nu va beneficia de indemnizația majorată,  care ar urma să fie inclusă în noua lege a salarizării, în condițiile în care premierul a promis anularea ordonanței prin care erau mărite salariile demnitarilor.

Ponta a strecurat și o ironie la adresa șefului statului. „Acum se pricepe și la Finanțe, nu numai la Transporturi”, a replicat Ponta, făcând aluzie la respingerea, de către președinte, a nominalizării lui Mihai Fifor la Ministerul Transporturilor. Ponta a afirmat că Iohannis acționează din „ambiție”, comparându-l cu fostul președinte Traian Băsescu. „Iohannis e profesor de istorie, e competent sau ce? Mă îndoiesc că Iohannis este specialist în Transporturi”, a comentat Ponta. Respingerea a fost justificată de Palatul Cotroceni de faptul că persoana nominalizată nu are expertiza și experiența managerială necesare. Potrivit unei decizii a CCR, președintele poate respinge o singură dată o propunere a premierului. Cu alte cuvinte, șeful statului va fi nevoit să accepte a doua propunere, în persoana lui Iulian Matache. 

Codul Fiscal prevede, printre altele, reducerea TVA de la 24% la 19% de la 1 ianuarie 2016, eliminarea celebrei „taxe pe stâlp” şi a supraaccizei la carburanţi, precum şi scăderea impozitului pe dividende.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Depozitele la bănci ale firmelor şi populaţiei au crescut, în aprilie, cu 0,9%

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna aprilie 2024 cu 0,9% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 589,925 miliarde de lei,...

Prețul franzelei s-a dubat de la începutul războiului din Ucraina. Prețul grâului a scăzut, iar producția de cereale este în creștere

Alimentele de bază, în special pâinea și produsele de panificație, s-au dublat în ultimii doi ani de la izbucnirea războiului din Ucraina. Deși avem...

În cel mult patru zile, toate facturile trebuie înregistrate în e-Factura

Până în ziua de 31 mai 2024, toate facturile care nu au fost emise cu sistemul e-Factura sau care nu au fost înregistrate în...
Ultima oră
Pe aceeași temă