13.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiSuceava: Elev bătut de un coleg şi tatăl acestuia, chiar în curtea...

Suceava: Elev bătut de un coleg şi tatăl acestuia, chiar în curtea liceului; bărbatul a fost reţinut

”În urma incidentului deosebit de grav care a avut loc în curtea Liceului Tehnologic Dumbrăveni, din jud. Suceava, prin care un elev şi tatăl său au lovit cu pumnii şi picioarele un alt elev, poliţiştii din cadrul I.P.J. Suceava s-au sesizat din oficiu şi au întocmit dosar de cercetare penală”, au transmis poliţiştii.

Tatăl adolescentului a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat parchetului cu propunere de arestare preventivă.

Inspectoratul Şcolar Suceava a anunţat că o comisie va cerceta incidentul.

“Unitatea de învăţământ ne-a informat în scris despre cele întâmplate. Directoarea şcolii a ţinut să precizeze că are un parteneriat cu Poliţia Locală care ar fi trebuit să supravegheze zona dar nu ştim unde era acel poliţist la ora 18.00, când a avut loc incidentul. Luni se va constitui o comisie de disciplină pentru a vedea ce măsuri se impun dar noi intenţionăm să îngrădim, în toate unităţile de învăţământ din judeţ, accesul persoanelor straine în şcoală şi în curtea şcolii. Am auzit că băiatul bătut şi-a sunat fratele să vină să îl ia acasă iar acel bărbat l-a atacat şi pe acesta. I-a spart un gheam la maşină şi l-a lovit cu un cuţit peste faţă. Este foarte grav ce se întâmplă”, a declarat Gabriela Mihai, inspector şcolar general în cadrul ISJ Suceava, pentru www.obiectivdesuceava.ro.
 

Cele mai citite

Lionel Messi, de neoprit la 36 de ani! A fost desemnat jucătorul lunii în America

Argentinianul Lionel Messi, care în acest moment evoluează la formația Inter Miami, a fost votat cel mai bun jucător al lunii aprilie în liga...

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...

Dan Petrescu, despre revenirea la CFR: “Mă simt ca acasă aici, mă motivează totul”

Dan Petrescu, antrenorul legendar care se întoarce pentru al patrulea mandat la conducerea echipei de fotbal CFR Cluj, a subliniat într-o conferință de presă...
Ultima oră
Pe aceeași temă