30.1 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialKiev: Rusia ar fi elaborat, în 2013, un plan de INVADARE...

Kiev: Rusia ar fi elaborat, în 2013, un plan de INVADARE al Ucrainei

Șeful Statului Major al armatei ruse, Valeri Gherasimov, a supervizat încă din 2013 planul de încălcare a suveranității Ucrainei, a acuzat miercuri, la Kiev, procurorul șef militar al Ucrainei, Anatoli Matios, relatează Agerpres.

Trupe ruse au intrat pe teritoriul Ucrainei la sfârșitul verii anului 2014 în scopul de a stopa avansarea armatei ucrainene și a o împiedica să asedieze Donețkul, unul din fiefurile rebelilor proruși, a declarat el.

După începerea, la 7 aprilie 2014, a ”operațiunii antiteroriste” în estul Ucrainei, șeful Statului Major al armatei ruse a anunțat la 24 aprilie exerciții militare în apropiere de frontiera cu Ucraina, în dreptul regiunilor Donețk și Lugansk, zonă unde au fost desfășurate efective de 30.000—40.000 de militari ruși și echipamente grele.

În perioada 8-23 august, la ordinul generalului de armată Valeri Gherasimov, asupra pozițiilor armatei ucrainene din Saur-Moghila, Uspenka și Amvrosievka, au fost lansate sistematic tiruri de rachete și de artilerie de pe teritoriul Federației Ruse, a afirmat procurorul militar șef al Ucrainei, indicând că Parchetul Militar dispune de dovezi în acest sens.

Mai mult, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a declarat că dispune de probe privind prezența a 3.500 de militari ruși pe teritoriul Ucrainei în timpul operațiunii de la Ilovaisk, important nod feroviar din regiunea Donețk, unde în august-septembrie s-au dus lupte crâncene până când orașul a intrat sub controlul rebelilor.

Ordinul intrării trupelor ruse în estul Ucrainei a venit din partea șefului Statului Major al armatei ruse, susține procurorul militar șef ucrainean, indicând că ”intruziunea” a avut loc la 24 august 2014, când trei batalioane operativ-tactice, de aproximativ 3.500 de militari, 60 de tancuri, 320 de vehicule blindate și 60 de tunuri au intrat pe teritoriul ucrainean.

 

Cele mai citite

Meniul la prânzul din familia Ceaușescu

Despre meniul familiei Ceaușescu s-au spus multe. Ba că era unul elitist, alcătuit din delicatese, ba dimpotrivă, că era unul simplu. În continuare...

VIDEO. Valeriu Iftime i-a decis soarta lui Bogdan Andone. Anunțul patronului de la FC Botoșani

Bogdan Andone, antrenorul care a reușit să o salveze in extremis de la retrogradare pe FC Botoșani, și-a prelungit contractul cu formația moldoveană pentru...

Roxana Hulpe și Bogdan Rădulescu, co-fondator Untold, au făcut nunta

Roxana Hulpe, cunoscută prezentatoare a Știrilor Pro TV, a trăit o experiență de neuitat, având parte de o nuntă ca în povești, desfășurată la...
Ultima oră
Pe aceeași temă