30.3 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăAlegeri 2016Cât au crescut preţurile în aprilie

Cât au crescut preţurile în aprilie

Preţurile de consum au crescut cu 0,3% în luna aprilie, iar inflaţia anuală a urcat la 1,21%. Ieftinirile la produsele alimentare au compensat scumpirile semnificative înregistrate la combustibili şi tutun, arată datele INS, citate de Mediafax.

Inflaţia anuală a atins maximul din 2014, deşi inflaţia lunară este sub nivelul din ianuarie şi martie, din cauza bazei foarte reduse din luna aprilie 2013, când preţurile de consum au urcat cu numai 0,11%.

Creşterea medie a preţurilor pe total, în ultimele 12 luni (mai 2013 – aprilie 2014) faţă de precedentele 12 luni (mai 2012 – aprilie 2013), determinată pe baza IPC este 2,5%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,1%.

În luna aprilie, cele mai importante scumpiri s-au operat la combustibili, cu 3,16%, şi la tutun, cu 1,77%. Acestea au fost rezultatul majorării accizelor.

Preţuri mai mari s-au consemnat şi la fasole -2,17%, citrice – 2,05% şi fructe proaspete – 0,3%, însă ponderea acestora în coşul de consum la nivel naţional este mai mică.

Scumpirile din aprilie au fost compensate de preţurile în scădere la cartofi, cu aproape 3%, zahăr -1,7% şi ouă – 3%. Cu aproape 1% au scăzut tarifele la energia electrică, în timp ce gazele s-au ieftinit cu 0,85%.

BNR a revizuit în urmă cu o săptămână prognoza de inflaţie pentru acest an, de la 3,5% la 3,3%, sub limita superioară a intervalului de variaţie de 2,5% plus minus un punct procentual. Pe de altă parte, mulţi analişti anticipează ratarea ţintei de inflaţie, sau încadrarea la limită.

Cele mai citite

Guvernul Ciolacu Prelungește Plafonarea Prețurilor la Energie până în 2025

Protecția Consumatorilor Români În Fața Volatilității Pieței Energetice Creșterea prețurilor la energie a fost una dintre principalele cauze ale inflației în multe țări. România a...

Rusia – Ucraina, ziua 829: Kievul acuză Moscova că a lansat peste 100 de rachete și drone asupra infrastructurii esențiale

Rusia a tras peste 100 de rachete şi drone asupra infrastructurii esenţiale şi centralelor electrice din Ucraina noaptea trecută, a anunţat armata aerului ucraineană.''Inamicul...

Atenție! Kaufland retrage un produs de la raft, deoarece există suspiciunea de infectare cu Listeria Monocytogene

Retailerul Kaufland a luat decizia de a retrage de pe rafturi un sortiment de file de somn suspectat de contaminare cu bacteria Listeria Monocytogenes. Conform...
Ultima oră
Pe aceeași temă