17.2 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialCât spune CNADNR că ar COSTA un kilometru de autostradă

Cât spune CNADNR că ar COSTA un kilometru de autostradă

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale respinge informaţiile referitoare la preţul exorbitant al autostrăzilor care se construiesc în România.

CNADNR a făcut propriile calcule, din care reiese că, pentru autostrada Bucureşti – Ploieşti, “valoarea pe km a autostrăzii este de 8.653.160,21 euro”.

CNADNR a emis, marţi, un comunicat de presă, pentru a contesta “una dintre cele mai grave informaţii care poate determina o falsă imagine asupra activităţii companiei”, aceasta fiind informaţia “legată de preţul cu care sunt plătite anumite lucrări de către CNADNR SA”.

„Astfel s-a lansat varianta că un km al autostrăzii Bucureşti – Ploieşti ar fi de 17 milioane euro. Total fals !”, subliniază CNADNR.

Compania de Autostrăzi precizează că Autostrada Bucureşti – Ploieşti este singura autostradă din România cu 3 benzi pe sens şi că, dacă se doreşte o evaluare a preţului plătit, “orice comparaţie de preţ ar trebui făcută cu o lucrare similară”.

Primul contract de execuţie pentru autostrada Bucureşti – Ploieşti a fost semnat de CNADNR în anul 2007. Contractul prevedea o structură de trei benzi pe sens, fără bandă de urgenţă, în zona urbană, respectiv de două benzi pe sens, plus o bandă de urgenţă, în zona extra urbană.

În anul 2008 a intervenit un act adiţional, conform căruia zona extra urbană era extinsă la trei benzi pe sens plus o bandă de urgenţă.

Pentru finalizarea lucrărilor, în prezent se derulează o licitaţie al cărei căştigător va realiza ultima porţiune. Ea se referă la o lungime de autostradă urbană de 3,325 km, cu 3 benzi pe sens, aflată în zona administrativă a Municipiului Bucureşti.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în ambdomenul unei paciente, iar aceasta a murit

Medicul care a operat o femeie din localitatea dâmboviţeană Dragomireşti şi ar fi uitat o compresă în abdomenul acesteia, lucru ce a dus la...

Monica Niculescu, în finala de dublu a turneului WTA Trophee Clarins de la Paris

Perechea româno-chineză Monica Niculescu/Lin Zhu s-a calificat în finala de dublu a turneului de tenis Trophee Clarins de la Paris, după ce au învins...

ELCEN o acuză pe Firea că a mințit la Realitatea Plus, în legătură cu falimentul RADET

Se încearcă din nou inducerea în eroare a opiniei publice în sensul în care ELCEN este considerată cauza falimentului RADET, transmit reprezentanții Electrocentrale București. Vă...
Ultima oră
Pe aceeași temă