17.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialFrank Rose (SUA): Amplasarea scutului la Deveselu, una dintre deciziile bune ale...

Frank Rose (SUA): Amplasarea scutului la Deveselu, una dintre deciziile bune ale SUA

Oficialul american Frank Rose a declarat, miercuri, în cadrul unei întâlniri cu președintele Traian Băsescu, că amplasarea scutului antirachetă în România a reprezentat una dintre deciziile bune ale SUA.

Întâlnirea preşedintelui Traian Băsescu cu reprezentantul SUA a avut loc la Palatul Cotroceni, fără prezenţa mass-media.

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, adjunctul asistentului pentru politica spaţială şi de apărare al secretarului de stat SUA, Frank Rose, i-a mulţumit preşedintelui Băsescu, în numele Guvernului american, pentru sprijinul constant pe care l-a oferit participării României la proiectul sistemului american de apărare împotriva rachetelor balistice şi a apreciat că decizia de amplasare a elementelor de scut antirachetă în România a reprezentat una dintre deciziile bune ale Statelor Unite ale Americii (SUA).

De asemenea, oficialul american a afirmat că proiectul se desfăşoară conform graficului, că se bucură de sprijinul atât al Casei Albe, cât şi al Congresului SUA şi că are asigurată finanţarea necesară.

Frank Rose a mai afirmat că investiţia făcută de SUA în acest proiect, inclusiv în baza de la Deveselu, reprezintă o contribuţie atât la securitatea naţională a României, cât şi la cea a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

În cadrul întâlnirii, preşedinte Traian Băsescu a vorbit despre importanţa consultărilor cu reprezentanţii de vârf ai Statelor Unite ale Americii, în special în acest context regional complicat, marcat de evenimentele din Ucraina, şi a precizat că România nu va ezita să-şi asume responsabilităţile europene şi euroatlantice care îi revin în garantarea propriei sale securităţi şi a aliaţilor săi, dar şi impunerea sancţiunilor necesare împotriva Federaţiei Ruse, se mai arată în comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele Băsescu şi-a manifestat preocuparea pentru deteriorarea situaţiei internaţionale din zona Mării Negre şi eventualele consecinţe pentru România şi NATO, trecând în revistă noile probleme de securitate generate de anexarea ilegală a Crimeei de către Federația Rusă.

Cele mai citite

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...

ANAT și patronatele din turism solicită suplimentarea semnificativă a fondurilor pentru creditele IMM Invest+

Vineri 17 mai, la Ploiești, a avut loc o întâlnire care a marcat aniversarea de 30 de ani a Patronatului IMM, la care au...

Neil Lennon, instalat oficial la Rapid! Mesajul transmis suporterilor de Dan Șucu

La o zi de la victoria cu FCSB, Rapid a oficializat numirea nord-irlandezului Neil Lennon în funcția de antrenor principal. „Suntem încântaţi să anunţăm numirea...
Ultima oră
Pe aceeași temă