23 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialAsasinat barbar la Palmira

Asasinat barbar la Palmira

Fostul director al Antichităţilor din Palmira, un arheolog renumit şi erudit în culturi antice, Khaled al-Assaad, 82 ani, a fost decapitat de jihadiştii SI pentru că a refuzat să-i ajute să găsească un presupus tezaur în aur.

Teroriştii Statului Islamic l-au decapitat pe cel care a condus cinci decenii serviciile Antichităţilor celebrului sit sirian Palmira.

Khaled al-Assaad, 82 ani, eminent arheolog de renume mondial, a fost executat marţi după-amiază în acest celebru oraş antic din provincia centrală Homs, a anunţat directorul general al departamentului Antichităţilor şi al muzeelor din Siria, Maamoun Abdelkarim.

„SI a executat unul din cei mai eminenţi experţi ai lumii antice”, pasionat de istoria oraşului său natal.

Imaginile prezentând corpul însângerat al lui Assaad agăţat cu frânghii de un stâlp şi capul tăiat la pământ au circulat pe siturile jihadiste.

Observatorul sirian al drepturilor omului (OSDH) a precizat că al-Assaad a fost târât într-o „piaţă din Palmira şi un jiha­dist mascat i-a retezat capul în prezenţa a zeci de persoane”.

Apoi, corpul i-a fost suspendat de una din coloanele celebrului sit arheologic. Jihadiştii l-au acuzat că este un partizan al regimului şi că a fost directorul „idolilor” din Palmira.

Khaked al-Assaad a fost torturat de jihadişti timp de peste o lună, împreună cu fiul său Walid, aceştia dorind să ştie unde se află o pretinsă ascunzătoare  cu aur în Palmira.

Refuzul eminentului expert de a coopera a antrenat execuţia lui brutală. 

Distrugerea Istoriei umanităţii

Oraşul care adăposteşte ruine antice cunoscute la nivel mondial este clasat în patrimoniul UNESCO al umanităţii şi se află în mâinile SI din luna mai, comunitatea internaţională trăind cu teama că barbarii Statului Islamic ar puta distruge numeroasele tezaure arheologice din acest oraş antic, aşa cum acest  grup extremist sunnit a făcut în Irak.

Oază în deşertul Siriei, la nord-est de Damasc, Palmira adăposteşte ruinele monumentale ale unui mare oraş care a fost unul din cele mai importante centre culturale ale lumii antice.

Peste 300 de situri istorice siriene au fost avariate, distruse sau jefuite în cursul conflictului care a debutat în urmă cu patru ani, potrivit ONU.

Directorul general al UNESCO, Irina Bokova, s-a declarat „tristă” şi „indignată” de „moartea brutală” a lui Assaad. 

Cele mai citite

BEC anunță că statisticile privind prezenţa la vot în data de 9 iunie vor fi prezentate în timp real

Biroul Electoral Central(BEC) pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024...

Rusia va taxa suplimentar veniturile mari și companiile pentru a susține războiul din Ucraina

Rusia plănuieşte creşteri de taxe pentru veniturile mari şi companii, a anunţat marţi Ministerul de Finanţe, în contextul în care Moscova caută încasări suplimentare...

Victoria Rusiei va declanșa cel mai mare exod de refugiați din Europa de la Al Doilea Război Mondial

O victorie a Rusiei în Ucraina va declanșa cel mai mare exod de refugiați din Europa de la Al Doilea Război Mondial. Aceasta este una...
Ultima oră
Pe aceeași temă