Rusia a semnat un contract cu Nicaragua, stat din America Centrală, pentru a instala sisteme de comunicaţii de ultimă generaţie pe continentul american.
Oficial, aceste sisteme vor avea destinaţie civilă. Ele vor permite utilizarea sistemului de navigaţie GLONASS, care utilizează sateliţi ruseşti, pe continentul american.
Până acum, GLONASS era disponibil doar în centrul şi estul Europei, fiind complementar cu sistemul GPS, bazat pe sateliţii Statelor Unite.
Nicaragua este un aliat tradiţional al Rusiei. În acest context, Institutul de Telecomunicaţii din Nicaragua, TELCOR, a semnat un acord cu Rusia, pentru a pune în funcţiune o reţea de echipamente terestre de navigaţie pe teritoriul statului Nicaragua. Reţeaua va utiliza semnalele preluate de la sateliţii GLONASS.
Echipamentele terestre din Nicaragua vor intra în funcţiune cel târziu în iulie 2016. Iniţial, ele vor fi operate de specialişti ruşi, care vor realiza şi instruirea de personal local.