25.1 C
București
vineri, 14 iunie 2024
AcasăSpecialRomânia aşteaptă MII de REFUGIAŢI. Primele două TABERE au fost amenajate în...

România aşteaptă MII de REFUGIAŢI. Primele două TABERE au fost amenajate în Banat

Primele două tabere destinate primirii refugiaţilor au fost plasate de autorităţile române în judeţul Timiş.

Taberele sunt neocupate, întrucât amenajarea lor a reprezentat, deocamdată, doar un exerciţiu.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne, cele două tabere sunt instalate în zona Stamora-Moravița, lângă frontiera cu Serbia.

Corturile, având în interior paturi de campanie, au fost plasate pe un teren de 8 hectare. Terenul face parte din păşunea comunală şi a fost pus la dispoziţie de Primărie.

Exerciţiul a început sâmbătă şi reprezintă ”o continuare a măsurilor preventive şi pro-active luate la nivelul instituţiilor cu atribuţii din cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă”, precizează comunicatul MAI.

Acţiunile din cadrul aceluiaşi exercițiu s-au realizat şi la Beba Veche, localitate aflată la graniţa României cu Serbia şi cu Ungaria. Aici se realizase o acţiune de simulare a primirii refugiaţilor încă de acum o săptămână. Totuşi, probabilitatea ca refugiaţii să ajungă la Beba Veche a scăzut, după ce autorităţile de la Budapesta au decis prelungirea gardului de la frontiera Ungariei cu Serbia şi de-a lungul graniţei cu România.

Totuşi, autorităţile de frontieră ale României monitorizează graniţa, atât cu forţe terestre cât şi cu două elicoptere ale MAI.

Ieri, la slujba de duminică, preotul bisericii din Beba  Veche a adresat românilor un apel la solidaritate, în cazul în care s-ar întâlni cu grupuri de refugiaţi. “Părintele a făcut apel la mila creștină și i-a îmbiat pe oameni ca în cazul în care vin refugiații să fie îngăduitori și buni cu ei, să îi ajute”, a spus primarul din Beba Veche, Ion Bohancanu.

La exerciţiul organizat de MAI participă angajaţi ai Poliţiei de Frontieră, ai Jandarmeriei şi ai IGSU, precum şi din cadrul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

Citeşte şi:  Bulgaria a CAPTURAT un membru ISIS care venea din TURCIA

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Candidat unic sau fiecare cu turta lui?

Românii se întreabă cine va fi noul președinte. Din lecția istoriei, știm că alesul trebuie să aibă firmanul plătit la zi. Dar dacă Înalta Poartă...

Avion, nevoit să aterizeze de urgență, din cauza furtunii de noaptea trecută. 3 membri ai echipajului au necesitat îngrijiri medicale

Avionul Airbus 320 al companiei WizzAir a intrat noaptea trecută în zona de furtună din dreptul aeroportului Craiova. Turbulența severă întâlnită a produs probleme medicale...

Rusia – Ucraina, ziua 842: Zelenski cere G7 un Plan Marshall

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut liderilor din ţările G7 să aprobe un "Plan Marshall" pentru reconstrucţia Ucrainei după pagubele cauzate de invazia Rusiei. Avem...
Ultima oră
Pe aceeași temă