16 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialSUA și China vor coopera pentru combaterea atacurilor CIBERNETICE

SUA și China vor coopera pentru combaterea atacurilor CIBERNETICE

Statele Unite şi China vor coopera pentru combaterea atacurilor cibernetice, au decis preşedinţii Barack Obama şi Xi Jinping.

Decizia a fost luată cu prilejul vizitei liderului chinez la Washington, informează Agerpres.

''Am exprimat încă o dată preocupările noastre foarte grave în legătură cu creșterea amenințărilor în domeniul securității cibernetice la adresa întreprinderilor și a cetățenilor americani'', a declarat Barack Obama într-o conferință de presă susţinută la Casa Albă alături de Xi Jinping.

''Am spus că această ameninţare trebuie să înceteze. Astăzi pot să anunț că țările noastre au găsit un teren comun de înțelegere pentru a merge înainte'', a precizat preşedintele Obama.

 

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Importanța testelor de screening pentru femei – Pasul esențial către o sănătate durabilă

Datorită progreselor rapide ale tehnologiei aplicate în medicină, femeile pot face teste de screening pentru a depista la timp boli grave, bolile canceroase, în...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Bistrița: Un traficant de droguri este acuzat că a violat o minoră

La data de 16 mai 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița Năsăud au dispus...
Ultima oră
Pe aceeași temă