19.1 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialSorin Ovidiu Vîntu nu va mai participa la dezbaterile din dosarul Petromservice

Sorin Ovidiu Vîntu nu va mai participa la dezbaterile din dosarul Petromservice

Sorin Ovidiu Vîntu nu va mai participa începând de luni la termenele de judecată din dosarul Petromservice, în care este acuzat de delapidare, întrucât a formulat o cerere în acest sens în baza noului Cod de procedură penală care i-a fost admisă de Tribunalul Bucureşti, informează Mediafax.

În cadrul termenului de judecată de luni Sorin Ovidiu Vîntu s-a prevalat de articolul 364 alin. 4 din noul Cod de procedură penală conform căruia “pe tot parcursul judecăţii inculpatul inclusiv în cazul în care e privat de libertate poate cere în scris să fie judecat în lipsă fiind reprezentat de avocatul său ales sau din oficiu”.

Astfel, începând de luni, omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu nu se va mai prezenta la termenele din dosar fiind însă reprezentat de avocatul Marian Nazat.

În cadrul dezbaterilor de la Tribunalul Bucureşti sunt audiaţi mai mulţi martori din dosar.

În septembrie 2012, Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca, Octavian Ţurcan şi foştii directori ai Petromservice Gheorghe Şupeală şi Zizi Anagnastopol au fost trimişi în judecată pentru spălare de bani şi delapidarea companiei, prejudiciul produs fiind de peste 83,5 milioane de euro.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă