”Dacă aş fi ascultat de consilieri, dacă m-ar fi afectat toate referirile la felul în care mă îmbrac sau arăt, ar fi trebuit să renunţ la tocuri, să-mi ţin ascunse poşetele”, scrie deputatul PDL Elena Udrea, pe blogul personal.
Politicianul recunoaşte că şi-a dorit să aibă familie şi copii, dar la 40 de ani a intrat în statistica femeilor divorţate. Ea mai spune că nu va renunţa la stilul său, chiar dacă bărbaţii sunt mereu derutaţi de tocurile cui.
Iată care este ”bilanţul” Elenei Udrea postat pe blogul său, sub titlul: Gânduri la sfârşit şi început de an. La mulţi ani!
”Sfârşitul de an este cea mai bună ocazie pentru bilanţ. Orice om caută să aibă momentul cu sine însuşi, în care se gândeşte la ce a făcut în anul care trece şi la ce vrea să facă, în anul care vine. Pentru o femeie care tocmai a împlinit 40 de ani, bilanţul este cu atât mai firesc, este chiar o necesitate. Cred că a vorbi cu sinceritate despre ceea ce simţi nu e un semn de slăbiciune, ci de putere. Cum oamenii politici sunt mereu judecaţi pentru orice fac, la muncă sau în afara ei, în viaţa personală sau în cele mai banale clipe de viaţă, ideea de a vorbi despre mine poate părea nepotrivită, ieşită din „strategiile obişnuite de imagine”….
Şi, totuşi, eu n-am vrut niciodată să fiu o imagine. Dacă aş fi ascultat de consilieri, dacă m-ar fi afectat toate referirile la felul în care mă îmbrac sau arăt, ar fi trebuit să renunţ la tocuri, să-mi ţin ascunse poşetele, să-mi schimb culoarea părului sau să merg cu tramvaiul, pentru a mă înscrie în categoria celor care livrează alegătorilor o imagine falsă, dar convenabilă şi mai uşor de „digerat”. Chiar m-am gândit de multe ori dacă ar trebui să fac această schimbare, pentru a fi mai puţin criticată, mai bine înţeleasă şi luată în serios…. Şi de fiecare dată am ştiut limpede că nu vreau să fiu altceva sau altcineva, că refuz să mă transform în ceva sau cineva în care nu mă regăsesc. Poate că sunt un model atipic de politician, mai ales într-o ţară ce dă prea puţine şanse femeilor tinere, într-o lume a politicii ce nu oferă niciun exemplu din istorie de femeie care să fi fost deplin acceptată şi implicată benefic în treburile statului.
Nu mi-am ales un drum uşor în viaţă şi am ştiut de la bun început că o blondă în politică va crea nu numai comentarii derizorii şi de prost gust, dar şi un soi de panică, mai ales în rândul adversarilor politici, mai toţi bărbaţi, care nu au învăţat să mânuiască armele cavalereşti ale dialogului şi confruntării de idei, ci au trecut direct la jigniri şi atacuri personale. Nici o parte a presei n-a dat prea des semne că ar înţelege mai profund rostul femeii în politică şi a preferat să minimalizeze adesea prestaţia mea politică ori administrativă, fiind mult mai atentă la poşetele şi tocurile mele.
Cum nu cred că raţiunea, instinctul şi pasiunea pentru ceea ce fac au vreo legătură cu felul în care arăt sau mă îmbrac, voi continua să merg pe acest drum, cu aceeaşi dorinţă de a construi, de a lăsa ceva pozitiv în urmă. Nu-mi voi schimba silueta sau garderoba, ci mă voi concentra pe munca mea, indiferent ce poşetă voi purta sau în ce rochie mă voi simţi inspirată într-o zi sau alta. Voi continua să cred cu toată onestitatea că femeile au loc în orice meserie şi trebuie să-şi aleagă exact drumul care le implineşte şi le face să simtă că-şi trăiesc viaţa exact aşa cum îşi doresc. Poate că nu le putem avea pe toate, dar sigur putem face un set de alegeri pe care să ni le asumăm şi în care să credem până la capăt, oricâte obstacole şi nedreptăţi am avea de înfruntat. Multe femei sunt fericite doar ca mame şi soţii, altele încearcă din răsputeri să găsească echilibrul între căsnicie şi carieră, iar unele, poate mai puţine la număr, încercăm să punem pe primul plan pasiunea pentru munca noastră, dorinţa de a evolua profesional, tenacitatea de a reuşi pe un drum al naibii de greu…. Mi-aş fi dorit o familie, copii care să-mi lumineze viaţa, dar iată că am intrat în statistica femeilor divorţate. Nu o văd ca pe un eşec personal, căci dacă priveam situaţia atât de superficial, astăzi mă simţeam mai puţin bine în pielea mea, mai ales că am şi împlinit 40 de ani.
Nu simt că am pierdut ceva, ci doar că nu acela era drumul meu. Şi, când simţi, cu luciditate, că te-ai rătăcit, e bine să te concentrezi numai la găsirea drumului corect, care să te ducă acolo unde-ţi doreşti cu adevărat să ajungi, nu unde vor alţii să te ducă…
Eu ştiu exact cine sunt şi încotro vreau să merg. Nu e un semn de autosuficienţă, ci e chiar semnul de maturitate la care simt că mă aflu şi pe care am de gând s-o exploatez total în munca mea.
Cei 40 de ani pe care i-am aniversat recent mi-au dat ocazia de a mă gândi mult la reuşitele şi nereuşitele de până acum. Cred că toţi le avem, fie că recunoaştem sau nu, fie că bravăm sau ne plângem, fie că e vorba de bărbaţi sau femei, de oameni singuri sau căsătoriţi. Dar am preferat să privesc partea pozitivă. Prefer să mă bucur de fiecare zi frumoasă din această viaţă, de fiecare reuşită din cariera mea, de fiecare om care-mi zâmbeşte pe stradă sau de fiecare prieten care e sincer şi lânga mine, de fiecare bine pe care l-am făcut altora. Simt că am aceeaşi energie, aceeaşi putere de muncă, aceeaşi rezistenţă atât de necesară într-o lume atât de ostilă cum e cea politică. Şi, mai presus de toate, simt că vreau în continuare să fiu feminină, chiar cochetă, modernă, capabilă în acelaşi timp să gandesc şi să acţionez la fel ca şi colegii mei bărbaţi, chiar dacă aceştia sunt mai mereu derutaţi de tocurile cui 😀 .
Scriu rândurile acestea în speranţa că tot mai multe femei îşi vor consolida încrederea în ele însele şi tot mai mulţi bărbaţi vor începe să le aprecieze mai mult pentru ceea ce reuşesc să facă. Împărtăşesc aceste gânduri şi pentru că ştiu că sunt atâtea femei care visează să fie şi altceva în afară de bune gospodine şi soţii, dar nu găsesc sprijin suficient în visul lor.
Vă scriu în ultima zi a anului cu speranţa că veţi reflecta cu onestitate la viaţa voastră, la cine sunteţi şi cine vreţi să fiţi, la ce anume trebuie să schimbaţi în viaţa voastră sau a celor din jur, ca să ajungeti să simţiţi împlinirea, oricare ar fi ea…
Mă pregătesc de noul an, îmi fac o listă de planuri şi dorinţe şi am îndrăzneala de a amesteca visele de femeie cu cele de om politic. Între iubire şi reuşita profesională, poate fi un pod, cu condiţia să vrei să îl construieşti.
Va doresc un an plin de schimbări în bine pe care să le începeţi chiar de mâine, pentru că schimbarea voi o faceţi posibilă!
Doamnelor, domnilor, dragi prieteni, dragi adversari politici, dragi jurnalişti, vă doresc un an de înţelepciune şi bunătate, de reuşite profesionale, dar şi de bucurii personale!
Vă doresc tuturor să îndrăzniţi să fiţi ceea ce vă doriţi!
Cu toată sinceritatea,
Elena Udrea
