22.1 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialDoi polițiști din Sectorul 6 au fost reținuți de DNA. Care sunt...

Doi polițiști din Sectorul 6 au fost reținuți de DNA. Care sunt acuzațiile

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au decis reţinerea pentru 24 de ore a doi ofițeri de la Poliția Sectorului 6.

Cei doi inculpaţi sunt Colesca Nicos și Chivu Daniel Mihai, ambii fiind subcomisari în cadrul Poliţiei Sectorului 6 – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, informează DNA.

Colesca este acuzat de luare de mită și ultraj, iar Chivu este acuzat de luare de mită.

DNA susține că la data de 14 octombrie 2015, inculpaţii Chivu şi Colesca, în timp ce se aflau în incinta punctului de lucru al unei firme, dintr-un complex comercial situat în jud. Ilfov, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au pretins de la administratorul societăţii suma de 10.000 lei și au primit efectiv suma de 8.000 lei.

În schimbul acestei sume de bani, cei doi inculpaţi i-au promis administratorului respectiv că-i vor facilita obţinerea unei soluţii favorabile în cadrul unui dosar penal care îl privea pe aceasta din urmă, înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, dosar în care polițiștii efectuau acte de urmărire penală privind comiterea unei infracțiuni de evaziune fiscală.

Cu aceeași ocazie, pentru a asigura scăparea sa și a colegului său, dar şi păstrarea sumei de 8.000 lei primită drept mită, inculpatul Colesca Nicos a demarat în trombă cu autoturismul de serviciu în direcţia ieşirii din complexul respectiv, deşi un ofiţer de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu privind constatarea infracţiunii flagrante săvârşite de cei doi, se afla parţial în interiorul autovehiculului, în încercarea de a-i opri pe cei doi inculpaţi.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Un bărbat de 45 de ani din Republica Moldova a produs o evaziune fiscală de peste 500000 de euro din vânzarea de bere

Un bărbat de 45 de ani din Republica Moldova este cercetat de poliţişti pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu de 2,6 milioane de lei....

Greco-catolicii din București celebrează duminică zece ani de la întemeierea episcopiei

Duminică, 2 iunie 2024, de la orele 10, la Catedrala greco-catolică „Sfântul Vasile cel Mare” (str. Polonă 50), Eparhia Greco-Catolică de București celebrează zece...

Congresul SUA îl așteaptă pe premierul Benjamin Netanyahu să i se adreseze

Liderii Camerei Reprezentanţilor şi Senatului l-au invitat pe premierul israelian Benjamin Netanyahu să se adreseze Congresului SUA, în pofida disensiunilor majore în rândul populaţiei...
Ultima oră
Pe aceeași temă