13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialCe comoară a găsit un alpinist pe Mont Blanc

Ce comoară a găsit un alpinist pe Mont Blanc

Un alpinist francez a descoperit o cutie cu pietre preţioase pe un gheţar din Mont Blanc, relatează AFP, citat de Realitatea.net.

Pietrele preţioase, smaralde, safire şi rubine, au fost predate jandarmeriei din Bourg-Saint-Maurice (centru-est) la începutul lui septembrie. Valoarea lor a fost evaluată între 130.000 şi 246.000 de euro de către un bijutier local.

Tânărul alpinist, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, a descoperit o cutie metalică în timp ce escalada gheţarul Bossons. Înăuntru se aflau mici săculeţe, din care unele purtau inscripţia ‘Made in India’, care conţineau nestematele. Autorităţile cred că bijuteriile au ajuns pe Mont Blanc în urmă cu o jumătate de secol, provenite, probabil, din părbuşirea unui avion indian.

Două avioane indiene s-au prăbuşit pe Mont Blanc în 1950 şi 1966. De atunci, alpiniştii descoperă frecvent bucăţi din aeronave, valize sau chiar rămăşiţe umane.

În august 2012, doi alpinişti din Chamonix au găsit o valiză diplomatică indiană conţinând tăieturi din ziare, pe care au predat-o autorităţilor indiene.

Cele mai citite

Turneul final EURO Under-17 va putea fi vizionat în România pe TVR Sport

EURO Under-17, turneul final european dedicat tinerilor fotbalişti, care se va desfășura în perioada 20 mai-5 iunie 2024, va fi transmis în România de...

Importanța testelor de screening pentru femei – Pasul esențial către o sănătate durabilă

Datorită progreselor rapide ale tehnologiei aplicate în medicină, femeile pot face teste de screening pentru a depista la timp boli grave, bolile canceroase, în...

Controverse legate de camere video în sălile de clasă ale școlilor

Reprezentanții profesorilor se opun proiectului prin care Guvernul vrea să impună instalarea camerelor video de supraveghere în sălile de curs ale școlilor. În data de...
Ultima oră
Pe aceeași temă