Papa Francisc a îndemnat, duminică, credincioșii din cele trei mari religii monoteiste – creștinism, islamism și iudaism, să respingă violența, în cadrul primei sale vizite la sinagoga din Roma, relatează AFP, conform Agerpres.
“Violenţa omului împotriva semenului său este în contradicţie cu orice religie demnă de acest nume, mai ales cu cele trei mari religii monoteiste”, a precizat Suveranul Pontif, evocând “legătura indestructibilă care îi leagă pe evrei de creştini”.
Creştinismul şi iudaismul trebuie să ofere “omenirii întregi mesajul Bibliei de a avea grijă de Creaţie”, a spus papa, într-un nou apel la protejarea mediului înconjurător.
Făcând apel la “vigilenţa maximă” pentru a apăra demnitatea umană, el i-a numit pe evrei, “dragii noştri fraţi mai mari”, şi a dorit să se adreseze tuturor supravieţuitorilor Shoah prezenţi în sinagogă.
“Şase milioane de oameni, doar pentru că făceau parte din poporul evreu, au fost victimele celei mai inumane barbarii, comise în numele unei ideologii care dorea ca omul să i se substituie lui Dumnezeu”, a spus el evocând în special razia din ghetoul Romei din octombrie 1943.
Suveranul Pontif şi-a încheiat discursul, în aplauzele asistenţei, cu expresia ‘Shalom alechem’ (Pacea fie cu voi).
Francisc este al treilea papă care merge la sinagoga din Roma, după Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea.