32.2 C
București
marți, 23 iulie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoEXCLUSIV. Angajații TAROM sunt nemulțumiți că au salariile la jumătate față de...

EXCLUSIV. Angajații TAROM sunt nemulțumiți că au salariile la jumătate față de privați și amenință cu proteste

Piloții, dar și alte categorii de angajați ai TAROM sunt nemulțumiți de nivelul salariilor și sunt dispuși chiar să declanșeze grevă, în cazul în care nu le vor fi majorate drepturile bănești – au declarat, pentru “România liberă”, surse din cadrul companiei aeriene de stat. Sindicaliștii din TAROM confirmă că salariile angajaților transportatorului aerian de stat sunt la jumătate față de cele din companiile private low cost.

Sindicaliștii din TAROM spun că nu pot demara negocieri cu conducerea companiei, până la 1 august.

“Noi avem un contract colectiv de muncă, iar acesta expiră la 1 octombrie 2024. La acest moment noi nu purtăm nicio discuție cu conducerea companiei TAROM privind modificarea salariilor, a grilei de salarizare sau modificarea unor aspecte din contractul colectiv de muncă. Abia undeva cu 60 de zile înainte de expirarea contractului colectiv de muncă, asta însemnând în jurul datei de 1 august, noi vom deschide negocieri ale unui nou contract colectiv de muncă”, a declarat, pentru “România liberă”, președintele Sindicatului Unit TAROM (SUT), Narcis Pascu.

Discuții în interior

Liderul SUT confirmă însă că sunt purtate discuții cu angajații.

“Da. Noi, sindicatul, ne pregătim pentru negocierea din vară și, într-adevăr, cerem opinii din partea angajaților companiei TAROM, piloți, însoțitori de bord, mecanici, în zona operațională, în zona de chartere, economic, peste tot. Cerem opinii despre nivelul de salarizare actual, despre rata inflației și creșterea accesivă și abruptă a prețurilor la toate produsele de bază din piață. Avem discuții, dar doar între noi, membrii de sindicat și conducerea sindicatului”, ne-a explicat Pascu.

Reacția a fost de persiflare totală. Adică nu am primit niciun răspuns. Am fost total persiflați. Domnul ministru Grindeanu nu ne-a transmis niciun răspuns la niciuna dintre adresele făcute de noi. În bugetul companiei pentru anul 2023 – la acest moment nu avem bugetul aprobat pe 2024 – creșterea bugetului de salarii a fost de la 12,44 la 13,12%, cam așa ceva. Deci, foarte puțin. O creștere infimă.

Narcis Pascu – președintele Sindicatului Unit TAROM
Ședința de guvern la Palatul Victoria din București, 13 iunie 2024. Inquam Photos / George Călin

“Orice angajat își dorește ca salariul minim să fie maxim, firește. Să fie cât mai mare salariul. În funcție de ceea ce vom reuși noi să negociem cu conducerea companiei TAROM… Nu putem să apreciem un anume salariu pe care și-l doresc angajații. Dar, noi, Sindicatul Unit TAROM, am solicitat, încă de anul trecut, conducerii Ministerului Transporturilor, care este acționar majoritar, ca bugetul de salarii al companiei TAROM să crească la nivelul anului 2024 cu 35%”, ne-a mai declarat Pascu.

Salariile piloților din compania TAROM sunt la 50% din salariile piloților de la WizzAir, operator privat. Există o nemulțumire generală în cadrul personalului navigant, în cadrul Direcției Tehnice… Absolut în toate zonele. Dacă ne uităm la operatorii privați, toate categoriile socio-profesionale din TAROM au salariile la jumătate.

Narcis Pascu – președintele Sindicatului Unit TAROM

Salariile angajaților TAROM

Întrebat care a fost reacția ministrului Transporturilor la solicitările lor, liderul sindical a spus că una de “persiflare’.

“Reacția a fost de persiflare totală. Adică nu am primit niciun răspuns. Am fost total persiflați. Domnul ministru Grindeanu nu ne-a transmis niciun răspuns la niciuna dintre adresele făcute de noi. În bugetul companiei pentru anul 2023 – la acest moment nu avem bugetul aprobat pe 2024 – creșterea bugetului de salarii a fost de la 12,44 la 13,12%, cam așa ceva. Deci, foarte puțin. O creștere infimă”, susține Narcis Pascu.

Acesta atrage atenția că salariile din TAROM sunt la jumătate, în comparație cu cele acordate în companii private low cost.

“Salariile piloților din compania TAROM sunt la 50% din salariile piloților de la WizzAir, operator privat. Există o nemulțumire generală în cadrul personalului navigant, în cadrul Direcției Tehnice… Absolut în toate zonele. Dacă ne uităm la operatorii privați, toate categoriile socio-profesionale din TAROM au salariile la jumătate”, ne-a mai explicat președintele SUT.

Întrebat despre o eventuală grevă, acesta a afirmat: “Noi sperăm să nu ajungem aici. Niciodată Sindicatul Unit TAROM nu și-a dorit grevă și sperăm să ajungem la un consens cu conducerea companiei. Dar, în situația în care – ținând cont că TAROM, Ministerul Transporturilor și Guvernul României se tot laudă peste tot că ajută compania și că au dat acel mare ajutor de salvare – și noi sindicatul ne pregătim, în vară, ținând cont că în septembrie e posibil să avem și alegerile generale și prezidențiale, este posibil să deschidem o serie de proteste”.

Surse din cadrul TAROM ne-au spus că, în prezent, media veniturilor în lei pentru care piloții plătesc CAS și CASS suplimentar, adică un total de 32% față de 24% cât plătesc ceilalți angajați din România, este de:

  • 9 mii RON – copilot ATR 
  • ⁠11 mii RON – comandant ATR 
  • ⁠14 mii RON – comandant Boeing. 

Potrivit surselor din aviația civilă, în piață un pilot comandant la WizzAir are un venit net de minim 10.000 euro, iar copilotul de minim 6000 euro.

Potrivit acelorași surse, piloții amenință că, dacă nu va fi aprobată grila de salarizare propusă de SUT, vor declanșa grevă spontană, mai ales că în acest moment sunt forțați de către companie să încalce Codul Muncii și să zboare câte șase zile consecutiv minim.

Venitul impozabil în lei și diurnele în lei și valută neimpozabile, în medie lunară, în TAROM, sunt:

  • – copilot ATR – 3.200 euro total
  • – ⁠comandant ATR – 5.000 euro total
  • copilot Boeing – 3.500 euro total
  • ⁠comandant Boeing – 4500 eu total.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă