32.3 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăSpecialGhosn: "Dacia se va descurca foarte bine". Interes major pentru marca românească

Ghosn: “Dacia se va descurca foarte bine”. Interes major pentru marca românească

Carlos Ghosn, CEO Renault-Nissan, schimbă planurile de creştere ale grupului pe care îl conduce, astfel că segmentul low-cost, condus de Dacia, va căpăta o importanţă crescută, în detrimentul vehiculelor electrice. Ghosn schimbă priorităţile grupului auto, după ce săptămâna trecută numărul doi din companie, Carlos Tavares, şi-a dat demisia, potrivit Bloomberg.

Dacia va juca un rol din ce în ce mai important în planurile “numărului 1” de la Renault, modelele de buget devenind mai importante decât cele electrice în cadrul companiei. Popularitatea crescută de care se bucură Dacia vine în contextul în care segmentul destinat modelelor de buget are cele mai pozitive perspective din toată piaţa auto.

Dacă există un segment de piaţă care va înregistra creşteri importante, acela este cel destinat modelelor de buget“, spune Ghosn, care pune acest lucru pe seama accelerării creşterii pe pieţele emergente şi numărului tot mai mare de clienţi cu bugete limitate din sudul Europei. “Dacia s-a descurcat foarte bine în acest mediu şi va continua la fel de bine.”

“Nissan şi Dacia au fost decizii strategice fantastice luate sub conducerea lui Ghosn”, declară Jens Schattner, analist la Macquarie Europe. “Vehiculele electrice nu reprezintă un succes pe moment.”

Citeşte şi Dacia, lăudată în Financial Times. Vezi ce scrie cel mai prestigios cotidian de business din lume

Strategia Renault: mai puţine maşini pe segmentul de mijloc

Declinul de pe piaţa auto europeană, respectiv mondială (până anul trecut), a lovit mai ales segmentul mijlociu al pieţei, destinat clienţilor din clasa de mijloc. Producătorii care au rămas dependenţi de acest segment au în continuare probleme foarte mari, ceilalţi care au migrat fie spre segmentul de vârf, fie spre nivelul entry-level nu au avut decât de câştigat. În acest context şi Renault încearcă să fugă de acest segment, mulţi dintre clienţi îndreptându-se acum către modelele de buget.

Pe segmentul premium entry-level Renault pătrunde cu greu, având în vedere că are o concurenţă puternică nu doar din partea altor producători europeni, ci şi din partea conaţionalilor de la Peugeot, marcă aflată în plin proces de repoziţionare către clienţi cu mai mulţi bani. În schimb Renault domină segmentul maşinilor de buget datorită modelelor sale, precum Symbol, dar mai ales datorită mărcii Dacia.

Dacia Duster are un preţ aproape la jumătate din cel al unui Volkswagen Tiguan şi continuă să fie unul dintre modelele de succes ale mărcii. Faptul că Renault are o situaţie mult mai stabilă decât a rivalilor de la PSA se datorează importanţei crescute pe care au acordat-o maşinilor low-cost şi alianţei cu Nissan, care le-a permis francezilor să reducă foarte mult costurile de producţie.

“Astăzi fac lucruri, în ceea ce priveşte sinergiile între cele două companii, pe care nu le puteam face cu 10 ani în urmă”, declară Ghosn. 

O dată cu demisia lui Carlos Tavares, fostul director operaţional, Ghosn a înlocuit acest post cu două noi funcţii, aceea de şef pe probleme de performanţă şi şef pentru competitivitate. Măsurile lui Ghosn îi vor conferi CEO-ul chiar mai multă putere în cadrul grupului, însă vor accelera şi sinergiile între cele două părţi, franceză (Renault) şi asiatică (Nissan).

Citeşte şi Tavares şi-a dat demisia de la Renault! “Numărul 2” a vrut în locul lui Ghosn

Modelele electrice, sub aşteptări

Grupul Renault-Nissan s-a impus la nivel mondial ca lider al vehiculelor electrice plug-in (cu baterii) cu modele precum Leaf. Totuşi acest lucru nu este suficient pentru ca grupul să-şi poată atinge obiectivele pe acest segment. 

Planurile grupului includeau un obiectiv extrem de important: 1,5 milioane vehicule electrice vândute până în 2016. În luna iulie a acestui an grupul euro-asiatic a vândut abia maşina cu numărul 100.000, un Nissan Leaf. Vânzările de maşini electrice au început în 2010, iar obiectivul pentru 2016 se pare că a fost unul nerealist. Anul trecut au fost vândute 68.000 unităţi EV (maşini electrice), însă anul acesta perspectivele s-ar putea să fie chiar mai slabe. În acest context Ghosn va amâna acest obiectiv pentru mai târziu.

De o situaţie mai fericită se bucură, însă, Tesla, producătorul american demonstrând că un pariu pe vehiculele electrice poate fi unul câştigător. Tesla Model S a fost lozul câştigător pentru Elon Musk, fondatorul companiei. Anul acesta vânzările pentru acest model vor depăşi cel mai probabil 20.000 unităţi, ceea ce înseamnă venituri foarte mari având în vedere că Model S costă 62.400 dolari în SUA, cu tot cu reducerea de 7.500 dolari acordată de guvernul american.

În acest context compania Tesla a reuşit într-un timp destul de scurt să atingă o valoare de piaţă de 20,8 miliarde dolari, asemănătoare cu valoarea Renault. De cinci ori au crescut acţiunile Tesla anul acesta, faţă de creşterea de doar 31% ale acţiunilor Renault.

Renault probabil va duce pariul Dacia la un alt nivel în anii următori, cel puţin până când va avea loc mult-aşteptatul boom al vehiculelor electrice.

Ghosn crede în revenirea pieţei şi în faptul că lucrurile au început deja să se aşeze. “Nu mai există sentimentul că îţi fuge pământul de sub picioare.” CEO-ul de 59 ani mai spune că va mai dura ceva timp până se va ajunge la situaţia de dinainte de criză, însă asta pentru că încă nu au avut loc schimbări radicale.

Citeşte şi Piaţa auto europeană continuă declinul şi în august: Cine mai este motorul Europei?

Planurile Renault-Nissan au în vedere reduceri de costuri de 4 miliarde euro până în 2016, după ce economiile făcute până acum de către cele două companii se ridică la 2,7 miliarde euro. Renault deţine 43% din Nissan, în timp ce compania japoneză deţină 15% din Renault, în cadrul parteneriatului pe care îl au împreună.
 

 

 

Cele mai citite

Mama lui Michelle Obama, Marian Robinson, a murit la 86 de ani

Marian Robinson, mama fostei Prime Doamne a SUA, Michelle Obama, a murit la 86 de ani, scrie BBC. Într-o declarație, familia ei a precizat că...

Guvernul Ciolacu Prelungește Plafonarea Prețurilor la Energie până în 2025

Protecția Consumatorilor Români În Fața Volatilității Pieței Energetice Creșterea prețurilor la energie a fost una dintre principalele cauze ale inflației în multe țări. România a...

MAE anunță că s-a autosesizat privind dispariția a trei persoane, posibil cetățeni români, în apele fluviului Natisone, în Italia

Ministerul Afacerilor Externe(MAE) anunță, sâmbătă dimineața, că s-a autosesizat în urma informațiilor privind dispariția a trei persoane, posibil cetățeni români, în apele fluviului Natisone,...
Ultima oră
Pe aceeași temă