17.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialDamascul îi acuză pe rebeli că au tras asupra inspectorilor ONU

Damascul îi acuză pe rebeli că au tras asupra inspectorilor ONU

Regimul sirian i-a acuzat luni pe rebeli că au tras asupra inspectorilor ONU care se deplasau în apropiere de Damasc pentru a ancheta asupra unei eventuale folosiri de arme chimice în Siria, transmite Mediafax.

“Membrii echipei Naţiunilor Unite (…) au fost vizaţi de tiruri ale unor grupări teroriste armate în timp ce intrau în regiunea Moadamiyat al-Sham”, la sud-vest de Damasc, a anunţat televiziunea de stat.

Televiziunea, care cita un oficial sirian sub acoperirea anonimatului, a precizat că serviciile de securitate “au însoţit (inspectorii) până la locul controlat de aceste grupări”.

Citeşte şi ATAC CHIMIC SIRIA. Kerry consideră că Damascul a folosit arma chimică

“Guvernul sirian trebuie să îşi asume responsabilitatea securităţii şi integrităţii fizice a membrilor ONU şi garanţia că se întorc vii şi nevătămaţi”, continuă postul de televiziune.

Un purtător de cuvânt al Naţiunilor Unite a anunţat mai devreme că experţii au fost vizaţi, luni, de către lunetişti neidentificaţi, care i-au obligat să se întoarcă din drum ca să schimbe vehiculul.
“Primul vehicul al echipei de anchetă asupra armelor chimice a fost atins în mod deliberat în mai multe rânduri de către lunetişi neidentificaţi” într-o zonă-tampon, situată în apropierea acestei regiuni, a declarat Martin Nesirsky, fără să anunţe dacă s-au înregistrat răniţi.

El nu a precizat dacă se aflau la Ghouta de Est sau la Moadamiyat al-Sham, aşa cum a anunţat televiziunea de stat.

Acestea sunt cele două regiuni în care, potrivit unor acuzaţii ale opoziţiei şi mai multor ţări occidentale, sute de civili au fost ucişi săptămâna trecută într-un atac cu arme chimice.

“Maşina nu mai putea fi folosită, (anchetatorii) s-au întors vii şi nevătămaţi la punctul de control deţinut de Guvern”, a precizat el, adăugând că echipa se va întoarce în zonă “după ce va schimba vehiculul”.

“Toate părţile trebuie să coopereze pentru ca echipa să poată efectua munca sa importantă”, a conchis Nesirsky.

Cele mai citite

Karim A.A. Khan KC, procuror al CPI, solicită mandate de arestare pentru  Benjamin Netanyahu, ministrul apărării israelian Yoav Galalnt și mai mulți lideri ai...

Curtea Penală Internațională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar și premierul israelian Benjamin Netanyahu, acuzați de crime de război și crime...

Natalia Iocsak, prima femeie care a câștigat o etapă din Campionatul Național de Drift

Băimăreanca Natalia Iocsak a câștigat prima etapă din Campionatul Național de Drift, care a avut loc în weekend la Arena Națională din Capitală, devenind...

Prins în flagrant în timp ce transporta o cantitate de  100 grame substanțe psihoactive

La data de 19.05.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Harghita au dispus reținerea pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă